postulat sn [At: ÎNV. VIN. 87/22 / V: (înv) ~um / Pl: ~e / E: fr postulat, lat postulatum] 1 (Asr) Cerere. 2 (Asr) Cerință. 3 (Asr) Deziderat. 4 (Asr) Condiție. 5 (Mat) Principiu recunoscut ca adevărat, de la care se pleacă într-o demonstrație. 6 (Log) Enunț considerat ca prim în cadrul unui sistem deductiv. 7 Enunț care nu poate fi demonstrat, care nu e evident prin el însuși, dar care, prin convenție, e considerat drept adevărat și fundamental.

POSTULAT, postulate, s. n. 1. Adevăr fundamental care apare ca evident și nu are nevoie de demonstrație (în știința respectivă); principiu de bază, normă. Legătura necesară între efect și cauză este însuși postulatul științei. MARINESCU; P. A. 70. La rîndu-i însă, aplica același postulat al autorității în propria familie și față de subalterni. CĂLINESCU, E. 22. 2. (Geom.) Principiu dat ca adevărat fără a avea nevoie de demonstrație, Postulatul lui Euclid = principiu după care, printr-un punct situat în afara unei drepte, nu se poate duce decît o singură paralelă la acea dreaptă.

POSTULAT s.n. 1. Adevăr fundamental, presupus indemonstrabil, luat ca o cerință în vederea întemeierii altor enunțuri. 2. (Mat.) Principiu recunoscut ca adevărat fără demonstrație. [Pl. -te, -turi, var. postulatum s.n. / cf. fr. postulat, lat. postulatum].

POSTULAT s. n. 1. enunț exprimând un adevăr fundamental, care apare evident și nu are nevoie să fie demonstrat. ◊ axiomă, premisă. 2. (mat.) principiu recunoscut ca adevărat fără demonstrație. (< fr. postulat, lat. postulatum)

POSTULAT ~e n. Teză teoretică generală care este recunoscută ca justă fără demonstrație. /<fr. postulat, lat. postulatum

postulat n. Filoz. ceeace se consideră ca fapt recunoscut și care n’are nevoie de a fi discutat și probat.

*postulát n., pl. e (lat. postulatum, lucru cerut). Log. Propunere cerută să fie admisă ca adevărată fără a o demonstra, principiŭ prin care trebuĭe să fie admis p. a stabili o demonstrațiune.

postulatum s vz postulat

POSTULATUM s.n. v. postulat.

postulat s. n., pl. postulate

postulat s. n., pl. postulate

postulat s. n., pl. postulate

POSTULÁT (< fr., lat.) s. n. (LOG.) Propoziție pe care o acceptăm, deși ea nu este nici evidentă, nici demonstrabilă, ca principiu în derivarea enunțurilor ulterioare într-un sistem deductiv sau în desfășurarea unei acțiuni; opus axiomei, concepută ca propoziție evidentă. ◊ Postulatele rațiunii practice = (la Kant) teze ale filozofiei clasice care, fiind metafizice, nu pot fi demonstrate prin rațiunea teoretică, dar fără de care ar fi imposibilă viața morală, astfel încât ele sunt presupuse de rațiunea practică ori conștiința morală; existența lui Dumnezeu, libertatea voinței umane, nemurirea sufletului. ♦ (În limbajul curent) Axiomă, premisă. ♦ (MAT.) Principiu recunoscut ca adevărat, de la care de pleacă într-o demonstrație (ex. p. lui Euclid).

POSTULAT s. v. cerere, cerință, deziderat, dorință, exigență.

POSTULAT s. 1. v. premisă. 2. v. axiomă.

postulat s. v. CERERE. CERINȚĂ. DEZIDERAT. DORINȚĂ. EXIGENȚĂ.

POSTULAT s. 1. premisă. 2. (FILOZ., MAT.) axiomă.