potentat sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 103/26 / Pl: ~ați / E: lat potentatus, fr potentat, ger Potentat] 1 (Înv) Trimis al cerului pe pământ. 2 Șef al unui (mare) stat care are suveranitate absolută Si: autocrat, despot. 3 (Pgn) Persoană care exercită o putere despotică, tiranică. 4 (Pex) Om puternic, influent, datorită bogăției, poziției sociale etc.

POTENTAT, potentați, s. m. Monarh, șef de stat atotputernic, care își exercită puterea în mod despotic, arbitrar; autocrat, despot; p. ext. om puternic și abuziv. Cîte lacrimi s-or fi scurs pe luciul acestor pietre... podoaba operei atîtor mii de necunoscuți, care lucrau pentru glorificarea oarbei vanități a unui potentat tiran. BART, S. M. 23.

POTENTAT s.m. Șef de stat care își exercită puterea în mod despotic și arbitrar; autocrat; (p. ext.) om puternic, cu influență. [< fr. potentat, cf. lat. potentatus].

POTENTAT s. m. șef de stat care își exercită puterea în mod despotic și arbitrar; autocrat. ◊ (p. ext.) om puternic, influent. (< fr. potentat, lat. potentatus)

POTENTAT ~ți m. 1) Conducător absolut al unei țări care își exercită puterea în mod arbitrar; despot; tiran; dictator. 2) fig. Persoană care deține o putere excesivă. /<fr. potentat, lat. potentatus

potentat m. suveran atotputernic al unui Stat.

*potentát m. (fr. potentat, d. lat. potentatus, suveranitate, care vine d. potens, -éntis, puternic. V. putinte). Suveran, monarh.

potentat s. m., pl. potentați

potentat s. m., pl. potentați

potentat s. m., pl. potentați

POTENTAT s. autocrat.

POTENTAT s. autocrat, (înv.) autocrator, samoderjeț. (Un ~ sîngeros.)