povârnit¹ sn [At: PAMFILE, A. R. 205 / Pl: ~uri / E: povârni] 1-5 Povârnire (1-5). 6 (Olt) Înfășurare a funiei pe un par la treieratul cu cai.

povârnit², ~ă [At: BIBLIA (1688), 400^v2/51 / V: (înv) pohâ~ / Pl: ~iți, ~e / E: povârni] 1 a (Pop) Lăsat într-o parte din poziția verticală Si: aplecat, înclinat, (îvp) ponorât, (pop) pornit², (îvr) povortit. 2 a (Pop; d. oameni) Gata să cadă. 3 a Care s-a dărâmat, s-a surpat, s-a prăbușit. 4 a (Îvr; fig; îf pohârnit) Care se află în declin, în regres. 5 a (Pop; d. terenuri, forme de relief, dmmuri etc.) Care este orientat în pantă¹. 6 sm (Îvr; fig) Om afurisit, rău.

povârnit a. aplecat, pieziș.

pohârnit, ~ă a vz povârnit²

POVÎRNIT, -Ă, povîrniți, -te, adj. (Despre terenuri) În pantă, înclinat, aplecat (într-o parte). V. abrupt. Ilie umbla cu bățul în mină, atent la picioarele cailor ce alunecau pe drumul povîrnit. DUMITRIU, N. 203. Cu grabă trecu prin ulițele povîrnite, urmat de slujitorul său. SADOVEANU, Z. C. 316. Iar cînd drumul se prăvale Jos, la coastă povîrnită, Calcă baciul ca pe gratii Și-i strunește blînd cu gura: – Cătinel, feciorii tatii, Ca să n-o pornim de-a dura! TOPÎRCEANU, B. 21. ♦ Pieziș, oblic. În fundul unei tinde întunecoase, se vedea gîrliciul povîrnit al pivniței cu porțile-i de zăbrele. ODOBESCU, S. A. 130.

POVÂRNIT adj. 1. aplecat, înclinat, lăsat, plecat, prăvălit, strâmb, (pop. și fam.) hâit, (reg.) șoldit, șoldiu, (Ban.) șovâi. (O casă ~.) 2. v. înclinat.

POVÂRNIT adj. v. prăbușit, prăvălit, răsturnat, surpat.

POVÎRNIT adj. 1. aplecat, înclinat, lăsat, plecat, prăvălit, strîmb, (pop. și fam.) hîit, (reg.) șoldit, șoldiu, (Ban.) șovîi. (O casă ~.) 2. aplicat, înclinat, oblic, pieziș, plecat, (rar) teșos, (reg.) ponciș, prăvălat, prăvălatic. (Coasta ~ a dealului.)

povîrnit adj. v. PRĂBUȘIT. PRĂVĂLIT. RĂSTURNAT. SURPAT.

povârnit s.n. (reg.) înfășuratul funiei pe un par (din mijlocul ariei) la treieratul cu cai.