POVĂȚUI, povățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui.

povățui [At: (a. 1699) GCR I, 329/12 / V: (înv) ~vețui / Pzi: ~esc, (îrg) povățui, povețui / E: povață + -ui] 1 vt A da un sfat, o îndrumare în legătură cu luarea unei hotărâri într-o situație dificilă, în adoptarea unei atitudini, în rezolvarea unei situații, pentru atingerea unui scop etc. Si: a călăuzi, a îndruma, a sfătui, (înv) a îndemna, a povăți (1). 2 vt (Înv) A guverna. 3 vt (Îvr) A învăța. 4 vt (Înv) A iniția. 5 vt (Înv) A conduce pe un drum sau într-un loc, pe cineva. 6 vt (Îvr) A sprijini, a susține în mers. 7 vi (Îvr) A indica. 8 vt (Înv) A comanda unități militare Si: a conduce. 9 vt (Înv) A conduce vehicule, mecanisme etc. Si: a dirija, a manevra. 10 vt (Înv) A impune. 11 vt (Înv) A ordona. 12 vt A da dispoziție Si: a hotărî.

POVĂȚUI, povățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sfătui pe cineva să facă într-un anumit fel. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe cineva în viață sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armată. – Povață + suf. -ui.

POVĂȚUI, povățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sfătui (pe cineva), a da povețe (cuiva). M-a dăscălit, m-a povățuit, mi-a spus că îi pare rău că trebuie să mă depărteze din casa lui. GALACTION, O. I 77. Să dea fuga la domnul învățător, să se roage să-l povățuiască cum și ce să facă. REBREANU, I. 120. Astăzi a venit doctorul la mine și m-a povățuit să nu stau aci, unde nu-mi priește aerul, și să plec. BĂLCESCU, la GHICA, A. 610. (Cu complement dublu) Cum, nu cunoașteți pe soldatul Isidor Abramovici? Acela care v-a vorbit vouă acum patru zile, povățuindu-vă anumite lucruri. SAHIA, N. 77. 2. A conduce, a călăuzi, a îndruma pe un drum sau în viață; (învechit) a comanda, a dirija. Eu voi să merg la împăratul cel mare și tare, vecinul nostru, ca să-i slujesc, și-mi trebuie pe cineva care să mă povățuiască. ISPIRESCU, L. 16. Oștile romîne întîmpinară pe apele Dunării pe turcii ce povățuiau acel convoi. BĂLCESCU, O. II 67.

A POVĂȚUI ~iesc tranz. A trata cu povețe, cu recomandări; a sfătui; a îndruma; a învăța. ~ de bine. /povață + suf. ~ui

povățuì v. 1. a conduce: orb pe orb povățuind, cad amândoi în groapă PANN. Turcii ce povățuiau acel convoiu BĂLC.; 2. a da povețe, a consilia.

povețui v vz povățui

povățuĭésc v. tr. (d. povață). Vechĭ. Conduc. Azĭ. Sfătuĭesc, consiliez. – Vechĭ și -țésc și -țéz.

povățui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiesc, 3 sg. povățuiește, imperf. 1 povățuiam; conj. prez. 1 sg. să povățuiesc, 3 să povățuiască

povățui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiesc, imperf. 3 sg. povățuia; conj. prez. 3 să povățuiască

povățui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. povățuiesc, imperf. 3 sg. povățuia; conj. prez. 3 sg. și pl. povățuiască

povățui (ind. prez. 1 sg. povățuiesc, conj. povățuiască)

povățuesc, -uiască 3 con j., -uiam 1 imp.

POVĂȚUI vb. v. călăuzi, cârmui, comanda, conduce, dirigui, dirija, domni, ghida, guverna, îndruma, orienta, stăpâni.

POVĂȚUI vb. 1. v. călăuzi. 2. v. îndruma. 3. v. sfătui.

POVĂȚUI vb. 1. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndruma, a sfătui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viață.) 2. a dăscăli, a îndruma, a învăța, a sfătui. (L-a ~ multă vreme.) 3. a îndruma, a învăța, a sfătui, (livr.) a consilia, (înv.) a mîngîia. (L-a ~ ce să facă.) 4. a îndemna, a sfătui. (Îl ~ numai la bine.)

povățui vb. v. CĂLĂUZI. CÎRMUI. COMANDA. CONDUCE. DIRIGUI. DIRIJA. DOMNI. GHIDA. GUVERNA. ÎNDRUMA. ORIENTA. STĂPÎNI.