POȘTĂ¹, poște, s. f. I. 1. Instituție publică care asigură transportul și distribuirea corespondenței, a coletelor etc.; local în care se află această instituție. ◊ Loc. adj. De poștă = poștal. 2. Transport de corespondență; corespondență. ◊ Poșta redacției = rubrică într-un periodic, în care se publică răspunsuri la scrisorile și la întrebările cititorilor. ◊ Expr. Cu prima poștă sau cu poșta viitoare (sau următoare) = cu prima corespondență care urmează să vină sau să plece. (Fam.) A duce (sau a purta, a umbla cu) poșta = a colporta știri, zvonuri etc.; a bârfi. ♦ Factor poștal. 3. Serviciu de transport pentru călători (și corespondență), cu diligență, folosit înainte de introducerea căilor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligență, poștalion. ♦ Loc special amenajat pe parcursul unui drum, unde se găseau vehicule de transport în comun și cai de schimb. ◊ Cal de poștă = cal folosit doar la transportul cu poștalionul sau călare. ◊ Expr. A fi sau a ajunge cal de poștă = a fi foarte solicitat, a alerga mult. 4. Unitate de măsură a distanțelor folosită în trecut, egală cu aproximativ 20 km; p. gener. (fam.) distanță (mare) nedeterminată. ◊ Expr. (Cale) de-o poștă = distanță (relativ) mare. II. (Pop.) Bucată de hârtie unsă cu grăsime, care se lipește de talpa unui om adormit și care apoi se aprinde pentru a-l speria. Poșta merge = numele unui joc de copii. III. Echipă de hamali pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. [Var.: (înv.) postă, (reg.) poștie s. f.] – Din rus. počta.

poștă¹ sf [At: (a. 1790) IORGA, S. D. VIII, 110 / V: (îrg) postie^[1] (înv) pocită, postă / Pl: ~te, (rar) ~ti / E: rs почта, ger Post, mg posta, fr poste] 1 (Înv) Serviciu de transport pentru călători și corespondență, folosit mai ales înainte de introducerea căilor ferate Si: (îrg) olac. 2 Instituție publică specializată în transportul și distribuirea corespondenței, a coletelor etc. 3 Clădire, sediu al poștei (2). 4-6 (Îla) De ~ Poștal (1-3). 7 (Înv; îs) Căruță de ~ Poștalion (2), mai ales pentru corespondență. 8 (Înv; spc) Loc special amenajat pe parcursul unui drum, unde se găseau vehicule de transport în comun și cai de schimb și unde se putea asigura odihna călătorilor. 9 Unitate de măsură de lungime din trecut care a variat în timp și după regiuni între cca 10 și cca 22 de km. 10 (Pgn) Distanță foarte mare. 11-12 (Îlav) (Cale) de-o ~ sau de la o ~ (De) la o distanță relativ mare. 13-14 (Îal) (De sau) până departe. 15 (Înv) Poștalion (2). 16 (Reg; îe) A se duce cu ~ta nemțească A merge pe jos. 17 (Îs) Cal de ~ Cal destinat exclusiv serviciului de transport cu poștalionul sau călare și schimbat la fiecare popas. 18-19 (Înv; îlav) În cai de ~ Cu ajutorul poștalionului sau cu ajutorul cailor schimbați la fiecare popas. 20-21 (D. oameni; îe) A fi (sau a ajunge etc.) cal de ~ (A fi sau) a ajunge să fie extrem de solicitat, de hărțuit cu treburi mărunte. 22 (îae) A fi obligat să alerge mereu într-o parte și în alta pentru treburi mărunte. 23 Transport de corespondență primită sau expediată în aceeași zi sau într-o perioadă dată. 24 Corespondență. 25 (Pex) Veste. 26 (Reg; îe) A tăia ~ta cuiva A împiedica pe cineva de la o acțiune începută ori plănuită. 27 (Îs) ~ta redacției Rubrică în paginile unei reviste sau ziar, în care se publică răspunsurile la întrebările cititorilor ori se fac aprecieri asupra valorii producției literare trimise de aceștia spre publicare. 28 (Înv) Crainic. 29 Ștafetă. 30 (Fig) Persoană care umblă cu minciuni. 31 (Pex; fig) Intrigă. 32 (Pex; fig) Minciună. 33 (Îe) A umbla cu ~ta sau a aduce (ori a purta) ~ta A face public un secret. 34 (Îae) A răspândi zvonuri, știri, păreri de la o persoană la alta. 35 (Îae) A face intrigi. 36 (Îlav) Cu prima ~ sau cu ~ta următoare (sau viitoare) Cu prima corespondență care urmează să vină sau să plece. 37 Poștaș (2). 38 (Pan; îc) ~ta merge Joc de copii în care jucătorii se așează alături și se lovesc succesiv unul pe altul spunând „poșta merge”. 39 Echipă de hamali zilieri folosită la încărcarea vapoarelor acostate la chei. 40 (Mpl) Bucată de hârtie ori frunză unsă cu grăsime sau cu rășină, care se pune pe talpa ori între degetele picioarelor unui om adormit și care se aprinde pentru a-l speria.

poștă⁴ sf [At: ARVINTE, TERM. 162 / Pl: ~te / E: ger Posten „santinelă”] (Reg) Persoană care supraveghează de pe marginea ulucului desfășurarea muncii de transportare a lemnului tăiat.

poștă³ sf [At: COMAN, GL. / Pl: ~te / E: ger Pfosten] (Reg) 1 Scândură groasă. 2 Ramă de lemn a ușii. 3 Buștean mai lung din corpul unei plute, de care se leagă cu sârmă pluta care urmează.

poștă² sf [At: CIHAC, GL. / V: (reg) ~tie / Pl: ~te / E: mg posta] (Reg) Poș² (1).

POȘTĂ¹, poște, s. f. I. 1. Instituție publică care asigură primirea, transportul și distribuirea scrisorilor, a telegramelor, a mandatelor poștale și a coletelor; local în care se află această instituție. ◊ Loc. adj. De poștă = poștal. 2. Corespondența primită, expediată sau distribuită în aceeași zi sau într-o perioadă dată. ◊ Poșta redacției = rubrică într-o revistă sau într-un ziar, în care se publică răspunsuri la scrisorile și la întrebările cititorilor. ◊ Expr. Cu prima poștă sau cu poșta viitoare (sau următoare) = cu prima corespondență care urmează să vină sau să plece. (Fam.) A duce (sau a purta, a umbla cu) poșta = a colporta știri, aprecieri, păreri, zvonuri de la o persoană la altă, a umbla cu vorbe, a face intrigi. ♦ Factor poștal. 3. Serviciu de transport pentru călători (și corespondență), cu diligența, folosit înainte de introducerea căilor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligență, poștalion. ♦ Loc de popas, han așezat pe parcursul unui drum, unde călătorii care foloseau poșta¹ (3) găseau vehicule de transport în comun sau cai de schimb. ◊ Cal de poștă = cal destinat exclusiv serviciului de transport. ◊ Expr. A fi sau a ajunge cal de poștă = a fi foarte solicitat, a alerga de colo până colo. 4. Unitate de măsură a distanțelor folosită în trecut, egală cu aproximativ 20 km; p. gener. (fam.) distanță (mare) nedeterminată. ◊ Expr. (Cale) de-o poștă = distanță (relativ) mare. II. (Pop.) Bucată de hârtie unsă cu grăsime, care se lipește de talpa unui om adormit și care apoi se aprinde pentru a-l speria. ◊ Poșta merge = numele unui joc de copii. III. Echipă de hamali pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. [Var.: (înv.) postă, (reg.) poștie s. f.] – Din rus. počtă.

POȘTĂ, poște, s. f. I. 1. Instituție publică care efectuează transportul și distribuirea scrisorilor, telegramelor, mandatelor poștale și coletelor; (concretizat) localul în care se află această instituție. O să-i cumpăr o pereche de ghete și o să i le trimitem cu poșta. STANCU, D. 175. Din sus, dinspre poștă, s-auzi deodată un pas greoi, cadențat. Petrache Hulubi, factorul, pornise la împărțirea corespondenței în oraș. BART, E. 20. 2. (Cu sens colectiv) Corespondență expediată, primită sau distribuită în aceeași zi. Probabil că [autobusul] nu avea de ce să oprească. N-or fi fost călători. N-o fi avut poștă. SEBASTIAN T. 24. Prin urmare d-abia cu poșta viitoare, la 26, ți-o voi trimite. BĂLCESCU, la GHICA, A. 507. Cu prima poștă (cu poșta viitoare sau următoare) – cu prima corespondență care urmează să plece. (în forma învechită postă) Surorilor și lui Alecu voi răspunde cu posta viitoare. KOGĂLNICEANU, S. 223. Vagon de poștă = vagon de cale ferată cu care se transportă corespondența. Oamenii de la vagonul de poștă... scoteau capul și întrebau ce se petrece. DUMITRIU, N. 98. Poșta redacției = rubrică într-o revistă sau într-un ziar, în care se publică răspunsuri la corespondența trimisă de cititori. ◊ Fig. (Rar) Poșta satului = poreclă dată unei persoane care răspîndește vorbe, bîrfeli, face intrigi. ◊ Expr. A duce (a purta sau a umbla cu) poșta = a purta vorbe mincinoase, a face intrigi. O cam bănuiau... că umblă cu poșta de la o casă la alta. SADOVEANU, la TDRG. 3. Curier poștal, poștaș.Echipă de muncitori pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. Poștele se întocmeau cu mare greutate, alegîndu-se pe grupe: hamalii, lopătații, stivatorii, ipistații. BART, E. 289. 4. Serviciu de transport pentru călători și corespondență, folosit înainte de introducerea căilor ferate. Aicea la noi, măria-ta, nu-i ca-n țara acestui avă franțuz: să ai pe drum împărătesc piatră bătută cu ciocanul și poștă rînduită, și toate ca-n palmă. SADOVEANU, Z. C. 40. Era și poștă organizată de la București pe la Curtea de Argeș și către Rîmnic. CAMIL PETRESCU, O. I 327. Poștele în Moldova sînt în stare mai puțin proastă ca în Valahia. Cu toate acestea, două poște aproape de Iași le găsirăm înapoiate cu totul. BOLINTINEANU, O. 275. ♦ Vehicul folosit de către acest serviciu. Călătoreau într-o caleașcă cu cai de poștă. CAMIL PETRESCU, O. II 18. Poșta pleacă în toate zilele în ținutul Austrii, și iar în toate zilele alta vine. GOLESCU, Î. 109. Trăsura poștei sau trăsură (ori căruță) de poștă = vehicul pentru transportul în comun, folosit de serviciul descris mai sus; poștalion, diligență. Nu-i da mîna să vie cu trăsura poștei, căci avea totdeauna cîte ceva de adus și dacă luai pe seama ta caii, ca să te ducă cu poștalionul tău încărcat, costa scump. CAMIL PETRESCU, O. I 327. (În forma postă) Se sui într-o căruță de postă și, ajungînd la Iași, trase la cel mai bun birt unde nămi cele mai frumoase odăi. NEGRUZZI, S. I 84. Cal de poștă = cal utilizat la căruțele de poștă. Of! mări, frate, De ai păcate, Cu cai de poștă să te pornești. ALECSANDRI, T. I 114. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă v. cal. ♦ Loc de popas, stație, han pe parcursul unui drum, unde călătorii găseau vehicule de transport în comun și cai de schimb. Ceilalți au mas la poșta de la Oncești. La TDRG. S-aduci vro patru surugii de la poștă șt să le poruncești ca să ureze... cu harapnicele pe spinarea lui. ALECSANDRI, T. 12. 5. (În trecut) Distanță între două stații de schimb al cailor, avînd aproximativ 20 de km; (astăzi) distanță nedeterminată (de obicei mare). De la Rîureni pînă la gura Luncavățului e o poștă. GALACTION, O. I 264. Caii călcau pînă la două poște pe zi. CAMIL PETRESCU, O. I 543. O cale scurtă, de 2 poște, de la Fălticeni la Neamț, nu se potrivește c-o întindere de șese poște lungi și obositoare, de la Iași pînă la Neamț. CREANGĂ, A. 117. ◊ Expr. (Cale) de-o poștă = (de) la o distanță (relativ) mare. În fundul grajdului era o gloabă de cal roșu, dar numai pielea pe oase de gras; de-o poștă-i vedeai coastele. RETEGANUL, P. IU 54. Un gelos amiroase amorez ații... de-o poștă de departe. ALECSANDRI, O. P. 25. II. (De obicei la pl.) Bucăți de hîrtie unse cu grăsime, care se lipesc pe talpa unui om adormit și se aprind pentru a-l speria și a stîrni hazul celorlalți. Pîndim cînd erau ceilalți duși de-acasă și ne apucăm de făcut poște, ca s-avem pe mai multă vreme. CREANGĂ, A. 101. – Variante: (I, învechit) postă, (regional) poștie, poștii (DELAVRANCEA, S. 11, CARAGIALE, O. I 173), s. f.

POȘTĂ s. f. instituție publică care asigură transportul și distribuirea corespondenței, a coletelor, a banilor etc.; clădirea în care funcționează. (< germ. Post, fr. poste)

POȘTĂ ~e f. 1) Instituție care se ocupă cu transportarea și distribuirea corespondenței, mandatelor, telegramelor, coletelor și presei periodice. ◊ ~a redacției rubrică într-o publicație periodică în care se dau publicității scrisorile cititorilor și răspunsurile la întrebările lor. De ~ poștal. 2) Clădire unde se află această instituție. 3) Totalitate a corespondenței și a publicațiilor periodice primite, expediate sau distribuite într-o perioadă de timp. ◊ A duce (sau a purta, a umbla cu) ~a a purta, a duce zvonuri, făcând intrigi. A fi ~a satului a se ocupa cu bârfeli. 4) înv. Serviciu de transport pentru călători (și corespondență) pe distanțe mari, cu diligență, folosit înainte de apariția căii ferate. 5) v. POȘTALION I. ◊ Cal de ~ cal de schimb la o diligență. A ajunge (sau a fi) cal de ~ a fi trimis cu diferite treburi în toate părțile. 6) Loc special amenajat unde făceau popas drumeții care călătoreau cu poștalionul. 7) Distanță dintre două popasuri ale poștalionului egală cu aproximativ 22 km (folosită și ca unitate de măsură a lungimii). ◊ Cale de-o ~ la o distanță destul de mare. [G.-D. poștei] /<rus. poțta, fr. poste

poștă f. 1. depozit de cai cu schimbul și stațiunea unde s’află; 2. mod de a călători cu cai de poștă; 3. distanță între două stațiuni de poștă (10.000 stj. = 19 km. 66 sau 22 km. 30): am făcut trei poște; 4. administrațiune publică pentru transportul și distribuirea scrisorilor; 5. biuroul unde se depun; 6. curierul care le duce: poșta pleacă de mai multe ori pe zi; 7. prin analogie, bucată de hârtie lipită cu său topit, pusă încet la tălpile celui adormit și apoi aprinsă cu un chibrit: de câte ori mi-ai pus și poște la picioare CR. [Rus. POČTA (din germ. Post)].

póștă f., pl. e (rus. počta, rut. sîrb. pošta, d. germ. post, care vine d. fr. poste, lat. pósita, posta, f. de la pósitus, postus, pus, care e part. d. pónere, a pune, adică „post, pozițiune, caĭ de poștă”). Stațiune de caĭ pușĭ din distanță în distanță p. a trage trăsúrile cu călătorĭ și a aduce corespondența cînd nu era calea ferată. Distanța dintre doŭă stațiunĭ de acestea (10,000 de stînjenĭ saŭ 19 km. 66 m. în Munt. și 22 km. 30 m. Mold.). Administrațiune publică p. transportu corespondențeĭ: căruța poșteĭ. Corespondența adusă de această administrațiune (cu trenu, vaporu, aeroplanu saŭ căruța): azĭ n’a sosit poșta. Edificiu în care funcționează funcționariĭ poștalĭ: palatu poșteĭ. Mold. Poșurĭ, alice marĭ de lupĭ (fr. tot poste). A călători cu poșta, a călători cu vehiculu poșteĭ. Poșta restantă (fr. poste restante), distribuirea scrisorilor la poștă (nu la domiciliŭ) p. aceĭ ce n’aŭ adresă fixă. Cal de poștă, cal saŭ om care trebuĭe să alerge mult: am ajuns curat cal de poștă. A fi poșta orașuluĭ, a purta vorbe de colo colo: baba asta-ĭ poșta mahalaleĭ. A pune poște cuĭva (Cr.), a-ĭ pune la picĭoare, cînd doarme, o fîșie de hîrtie și a o aprinde la un capăt așa în cît focu să-l ajungă cînd te veĭ fi depărtat tu. – În Munt. și poște (sing.) și póștie: doŭă poștiĭ. V. menzil, olac.

POȘTIE² s. f. poștă¹.

pocită sf vz poștă¹

postă² sf vz poștă¹ corectat(ă)

poștie^1[1] sf vz poștă¹

poștie² sf vz poștă²

CAL (pl. cai) sm. 1 🐒 Mamifer erbivor, domestic, care slujește omului la călărit, la tras și la dus poveri (🖼 728): ~ de călărie, ~ de ham, ~ roib; proverb: ~ul de dar nu se caută pe (sau la) dinți, la lucrul dăruit, nu prea se ia în seamă cusururile; ~ul are patru picioare, și tot se poticnește, și cei mai deștepți, cei mai iscusiți pot greși; ~ul (sau armăsarul) bun se vinde din grajd 👉 (ARMĂSAR); ~ul fără căpăstru cade în prăpastie, cei lipsiți de sfătuitori buni sînt expuși să greșească; vrei, ~ule, orz? nu e nevoie să mai întrebi pe cineva, cind vrei să-i faci un bine; a face din ~ măgar, a înjosi pe cineva, a-l aduce într’o stare, a-i crea o situație mai puțin vrednică; a ajunge din ~ măgar, a ajunge jos de tot dîntr’o treaptă înaltă, a scăpăta; a spune cai verzi pe pereți, a povesti lucruri de necrezut, a îndruga la nimicuri; 👉 ALERGA², BĂTAIE 3, BOT, BREAZ, BUIESTRU, JUCA, POȘTĂ, POTCOAVĂ ¶ 2 De-a caii sau de-a câini, joc de copii în care unul înfățișează calul, iar celălalt îl încalecă sau îl mînă, făcîndu-l să alerge ¶ 3 Aparat de lemn, de forma unui cal, peste care se învață cineva a face sărituri, în sălile de gimnastică (🖼 729) ¶ 4 ⛹ Figură în jocul de șah, care reprezintă un cap de cal (🖼 730) ¶ 5 Trans. Suport de fier pe care se așază lemnele în vatra cuptorului ¶ 6 🏚 pl. Cele două lemne orizontale pe care se sprijinește coșul morii ¶ 7 📻 Unitate de măsură care reprezintă puterea unui motor capabil de a ridica, într’o secundă, 75 de kgr. la o înălțime de un metru: un motor de 300 de cai ¶ 8 🐟 CAL-DE-MARE, mic pește de mare al cărui cap seamănă cu capul de cal, numit și „hipocamp” (Hippocampus) (🖼 731) ¶ 9 🐙 CALUL-DRACULUI, CALUL-POPII, CAL-DE-APĂ gen de insecte nevroptere, caracterizate prin colorile lor metalice admirabile, în care domină albastrul, roșul și verdele; au corpul lung și subțire și aripi colorate și împestrițate cu pete frumoase; trăesc mai ales pe deasupra bălților și la țărmurile rîurilor (Libellula) (🖼 732) ¶ 10 🌿 COADA-CALULUI¹'² 👉 COADĂ; – IARBA-CAILOR = FLOCOȘICĂ¹; -SUDOAREA-CALULUI, ASUDUL-CALULUI = OSUL-IEPURELUI; – PAȘTILE-CALULUI¹ sau PAȘTILE-CAILOR² = TRAISTA-CIOBANULUI; – PAȘTILE-CALULUI³ = STUPITUL-CUCULUI ¶ 11 🔱pop. Paștile calului sau Paștile cailor, Paștile Blajinilor (👉 BLAJIN); familiar: la Paștile cailor, niciodată [lat. caballus].

POȘTIE² s. f. v. poștă¹.

POSTĂ s. f. v. poștă.

POȘTIE¹ s. f. v. poștă.

poștă s. f., g.-d. art. poștei; pl. poște

poștă s. f., g.-d. art. poștei; pl. poște

poștă s. f., g.-d. art. poștei; pl. poște

poștă

poștă, -te.

POȘTĂ s. v. curier, mesager, ștafetă.

POȘTĂ s. 1. v. corespondență. 2. v. poștaș. 3. v. diligență. 4. (înv.) conac. (A mers cale de-o poștă.)

poștă s. v. CURIER. MESAGER. ȘTAFETĂ.

POȘTĂ s. 1. corespondență. (~ ne vine aproape zilnic.) 2. factor, poștar, poștaș, (rar) curier, (reg.) poștalăș, poștalău, (prin Mold.) plicar, (înv.) împărțitor. (A venit ~ cu o recomandată.) 3. diligență, poștalion, (înv.) menzil, olac. (~ transporta călători si corespondență.) 4. (înv.) conac. (A mers cale de-o ~.)

poștă¹, poște, s.f. (reg.) 1. scândură groasă. 2. rama de lemn a ușii. 3. buștean, butuc mai lung din corpul unei plute, de care se leagă cu sârmă pluta următoare.

poștă², poște, s.f. (reg.) persoană care supraveghează de pe marginea ulucului desfășurarea muncii de transportare a lemnului tăiat.

poștă, s.f. – v. foștă („scândură groasă”).

poștă, s.f. – v. foștă.

POȘTĂ AERIANĂ serviciu rapid de mesagerie, coletărie și corespondență care se efectuează pe calea aerului. În locuri greu accesibile se utilizează poșta aeriană parașutată.

POȘTA CÂLNĂU, com. în Buzău, situată în zona de contact a câmpiei Râmnicului cu Subcarpații Buzăului, pe râul Câlna; 5.799 loc. (2003). Fermă avicolă. Centru de ceramică populară. Satul P.C. apare menționat documentar în 1519. Până la 17 fenr. 1968, satul și com. P.C. s-au numit Poșta.

poștă, poște s. f. 1. practică sexuală prin care mai mulți bărbați posedă simultan sau pe rând o femeie. 2. fumarea unei țigări în comun de către doi sau mai mulți fumători. 3. farsă care constă în a introduce chibrituri aprinse între degetele de la picioarele unei persoane adormite.

a duce poșta / ștafeta expr. 1. a bârfi. 2. a se ține de intrigi.

a face poștă expr. a comite un viol în grup; a întreține raporturi sexuale pe rând cu aceeași femeie.

a umbla cu poșta expr. 1. a divulga informații confidențiale. 2. a fi indiscret.