PRAFTORIȚĂ, praftorițe, s. f. (Pop.) Pămătuf din păr, din zdrențe, din fâșii de rafie etc., fixat într-o coadă lungă, folosit pentru a scoate spuza din cuptorul de pâine, în fierărie, pentru a stropi cărbunii încinși etc.; praftură. ◊ Expr. (Fam.) A(-i) da cu praftorița = a) a vorbi mult, a trăncăni; b) a supăra pe cineva prin aluzii jignitoare. – Praftură + suf. -iță.

praftoriță sf [At: PANN P. V. III, 50/1 / V: prast~, pla~ / Pl: ~țe / E: praftoră + -iță] 1 (Pop) Praftură (1). 2 (Fam; îe) A da cu ~ța (pe la nas) A vorbi mult. 3 (Fam; îae) A supăra pe cineva prin aluzii jignitoare. 4 (Reg) Foaie de fierărie. 5 (Olt) Ușă rudimentară, la unele bordeie, făcută din nuiele împletite. 6 (Arg) Popă¹ la jocul de cărți.

PRAFTORIȚĂ, praftorițe, s. f. Pămătuf din păr, din zdrențe, din fâșii de rafie etc., fixat într-o coadă lungă, folosit pentru a scoate spuza din cuptorul de pâine, în fierărie, pentru a stropi cărbunii încinși etc.; praftură. ◊ Expr. (Fam.) A(-i) da cu praftorița = a) a vorbi mult, a trăncăni; b) a supăra pe cineva prin aluzii jignitoare. – Praftură + suf. -iță.

PRAFTORIȚĂ, praftorițe, s. f. Unealtă compusă dintr-un mănunchi de fîșii de tei, zdrențe sau paie, fixate pe un miner lung, folosită (în fierărie sau în brutărie) pentru a stropi cu mănunchiul muiat în apă fierul înfierbîntat sau cărbunii prea încinși sau pentru a scoate spuza din cuptorul de pîine. Cu praftorița udă mai adese să-l lovești. PANN, P. V. III 50. Săriră romînii cu săcurile, Țiganii cu praftorițele. PĂSCULESCU, L. P. 39. ◊ Expr. (Familiar) A(-i) da cu praftorița = a vorbi mult, a trăncăni.

PRAFTORIȚĂ ~e f. v. PRAFTURĂ. ◊ A face (pe cineva) ~ a face de râs (pe cineva). /Orig. nec.

plaftoriță sf vz praftoriță

prastoriță sf vz praftoriță

praftură (praftoriță) f. stropitoare de udat fierul ars în foc: cu praftorița udă mai adesea să-l lovești PANN. [Mold. pleaftură: de origină necunoscută].

práftură f., pl. ĭ, și (maĭ des) práftoriță f., pl. e (d. praf, pin aluz. la prafu care ĭese cînd loveștĭ cu ĭa. Cp. și cu bruft). Pomătuf orĭ împletitură de rămurele cu care ferariĭ stropesc focu cînd s’a aprins prea tare (stropitoare). Fig. A trage cuĭva o praftoriță, a-ĭ atrage un frecuș, a-l ocărî. – Mold. pleaftură, pl. plefturĭ. Și pliftură. În Olt. práftoriță înseamnă și „ușă rudimentară de nuĭele împletite” (BSG. 1922, 123).

praftoriță (pop.) s. f., g.-d. art. praftoriței; pl. praftorițe

praftoriță (pop.) s. f., g.-d. art. praftoriței; pl. praftorițe

praftoriță s. f., g.-d. art. praftoriței; pl. praftorițe

PRAFTORIȚĂ s. praftură, stropitoare, (Ban.) stropelnic, (Ban., Olt. și Munt.) stropelniță. (~ fierarului.)

PRAFTORIȚĂ s. praftură, stropitoare, (Ban.) stropelnic, (Ban., Olt. și Munt.) stropelniță. (~ fierarului.)

praftoriță, praftorițe, s.f. 1. (pop.) praftură (v.). 2. (reg.) foale de fierărie. 3. (reg.) popă (la jocurile de cărți).

a-i da cu praftorița expr. 1. a vorbi mult. 2. a supăra (pe cineva) prin aluzii jignitoare.