PRAFTURĂ, prafturi, s. f. (Pop.) Praftoriță. ◊ Expr. A face (pe cineva) praftură sau a-i face (cuiva) o praftură = a face (pe cineva) de râs; a certa, a ocărî. [Var.: pleaftură s. f.] – Et. nec.

praftură sf [At: POLIZU / V: plea~, (reg) br~, pla~, plia~, plef~, plif~, ~toră, prea~, vr~ / Pl: ~ri / E: nct] 1 Pămătuf din păr, din câlți, din zdrențe, din fâșii de rafie etc., fixat într-o coadă lungă, folosit ca unealtă a fierarului, pentru a stropi fierul și cărbunii încinși, sau pentru a scoate spuza din cuptorul de pâine Si: (pop) praftoriță (1). 2 (Fam; îe) A face (pe cineva) ~ sau a-i face (ori a-i da, a-i trage) (cuiva) o ~ A face pe cineva de râs. 3 (Fam; îae) A batjocori pe cineva. 4 (Fam; îae) A certa aspru pe cineva. 5 (Reg) Epitet dat unui om de nimic.

PRAFTURĂ, prafturi, s. f. Praftoriță. ◊ Expr. A face (pe cineva) praftură sau a-i face (cuiva) o praftură = a face (pe cineva) de râs; a certa, a ocărî. [Var.: pleaftură s. f.] – Et. nec.

PRAFTURĂ, prafturi, s. f. Praftoriță. Trînti foile jos, Și ilăul din spinare, Și praftura din mînă. ȘEZ. VIII 110. ◊ Expr. A face (pe cineva) praftură sau a-i face (cuiva) o praftură = a certa (pe cineva), a ocărî; a trage un perdaf. Căuta să afle cine a avut gîndul rău să aducă pe capul mahalalei comisia sanitară, ca să-i facă o praftură. PAS, Z. I 218. – Variantă: pleaftură (SEVASTOS, N. 259) s. f.

PRAFTURĂ ~i f. Pămătuf (din fire de păr, fâșii de tei, din paie etc.) folosit la stropirea fierului înfierbântat, a cărbunilor încinși sau la scoaterea spuzei din cuptor. /praftură + suf. ~iță

praftură (praftoriță) f. stropitoare de udat fierul ars în foc: cu praftorița udă mai adesea să-l lovești PANN. [Mold. pleaftură: de origină necunoscută].

práftură f., pl. ĭ, și (maĭ des) práftoriță f., pl. e (d. praf, pin aluz. la prafu care ĭese cînd loveștĭ cu ĭa. Cp. și cu bruft). Pomătuf orĭ împletitură de rămurele cu care ferariĭ stropesc focu cînd s’a aprins prea tare (stropitoare). Fig. A trage cuĭva o praftoriță, a-ĭ atrage un frecuș, a-l ocărî. – Mold. pleaftură, pl. plefturĭ. Și pliftură. În Olt. práftoriță înseamnă și „ușă rudimentară de nuĭele împletite” (BSG. 1922, 123).

braftură sf vz praftură

plaftură sf vz praftură

pleaftură sf vz praftură

pleftură sf vz praftură

pliaftură sf vz praftură

pliftură sf vz praftură^[1] corectat(ă)

praftoră sf vz praftură^[1] corectat(ă)

preaftură sf vz praftură

pleaftură f. Mold. V. praftură.

pleáftură, V. praftură.

plíftură, V. praftură.

praftură (pop.) s. f., g.-d. art. prafturii; pl. prafturi

praftură (pop.) s. f., g.-d. art. prafturii; pl. prafturi

praftură s. f., g.-d. art. prafturii; pl. prafturi

PRAFTURĂ s. v. praftoriță.

PRAFTURĂ s. praftoriță, stropitoare, (Ban.) stropelnic, (Ban., Olt. și Munt.) stropelniță. (~ fierarului.)

praftură, prafture s. f. 1. v. perdaf. 2. bătaie.

a face(pe cineva) praftură expr. 1. a face (pe cineva) de râs. 2. a mustra / a ocărî (pe cineva).