prat sn [At: BARIȚIU, P. A. I, 259 / Pl: ~uri / E: lat pratum] (Ltm) 1 (Trs; Ban) Fâneață naturală. 2 (Reg) Livadă.

PRAT, praturi, s. n. (Regional) Cîmpie pe care se lasă iarba să crească pentru cosit; fîneață. Trupul o seamă la luptă-și deprind pe praturi de iarbă. COȘBUC, AE. 121.

PRAT, praturi, s. n. (Reg.) Cîmpie pe care se lasă iarba să crească pentru cosit; fîneață. – Lat. lit. pratum.

prat n. livede: lintea pratului, un fel de mazăre. [Lat. PRATUM].

*prat n., pl. urĭ (lat. pratum, pajiște; it. prato, pv. prat, fr. pré, sp. pg. prado). Rar. Ceair. Lintea pratuluĭ, măzăriche (lathýrus pratensis).

prat s. m. – Fîneață. Cuvînt citat în vechile dicționare și pe care Pușcariu 1369 și REW 6732 îl indică drept reprezentant al lat. pratum. Trebuie să fi fost creat de autorii latiniști din sec. XIX (chiar Pușcariu declara că nu cunoaște cuvîntul). – Der. Pratar, s. m. (luna mai), pare și el o creație artificială, după fr. prairial.

PRAT s. v. cositură, fânaț, fâneață.

prat s. v. COSITURĂ. FÎNAȚ. FÎNEAȚĂ.

prat, praturi, s.n. (reg.) 1. fâneață (naturală). 2. livadă.

prat, prate, praturi, s.n. (arh.) Fâneață: „…carii au ocupat două părți ale moșiilor Șieu, Poeni și Slătioara și nește pământe arător și prate ținător de curia sa nobiliară” (Mihaly, 1900: 577, dipl. 241). – Lat. lit. pratum (DLRM).