PRECIPITAȚIE, precipitații, s. f. 1. Precipitare. 2. (Și în sintagma precipitații atmosferice) Vapori de apă condensați care cad din atmosferă pe suprafața Pământului sub formă de ploaie, ceață, brumă, zăpadă, grindină etc. [Var.: precipitațiune s. f.] – Din fr. précipitation, lat. praecipitatio, -onis.

precipitație sf [At: I. GOLESCU, C. / V: ~iune, (înv) ~tăciune / Pl: ~ii / E: fr précipitation, lat praecipitatio, -onis] 1 (Chm) Trecere a unei substanțe în stare de precipitat¹ (1) Si: precipitare (1). 2 (Mpl; șîs ~ atmosferică) Produs al condensării vaporilor de apă din atmosferă, care cade pe suprafața pământului sub formă de ploaie, zăpadă, burniță, lapoviță, brumă, ceață, grindină etc. 3 Precipitare (2). 4 (Îdt) Aruncare sau cădere violentă dintr-un loc înalt.

PRECIPITAȚIE, precipitații, s. f. 1. Precipitare. 2. Vapori de apă condensați care cad din atmosferă pe suprafața pământului sub formă de ploaie, ceață, brumă, zăpadă, grindină etc. [Var.: precipitațiune s. f.] – Din fr. précipitation, lat. precipitatio, -onis.

PRECIPITAȚIE, precipitații, s. f. (Mai ales la pl., determinat de «atmosferice») Produs al condensării vaporilor de apă din atmosferă, care cade pe pămînt sub formă de ploaie, gheață, ceață, brumă, zăpadă etc.

PRECIPITAȚIE s.f. Faptul de a (se) precipita; precipitare. ♦ Precipitații atmosferice = produs al condensării vaporilor de apă atmosferici, care cade pe pămînt sub formă de ploaie, zăpadă, grindină etc. [Gen. -iei, var. precipitațiune s.f. / cf. fr. précipitation].

PRECIPITAȚIE s. f. 1. trecere în stare de precipitat a unei substanțe; precipitare. 2. produs al condensării vaporilor de apă atmosferici, care cade pe pământ sub formă de ploaie, zăpadă, grindină etc. 3. grabă mare, zor. (< fr. précipitation, lat. praecipitation)

PRECIPITAȚIE ~i f. chim. v. A SE PRECIPITA. ◊ ~i atmosferice produse ale condensării vaporilor de apă din atmosferă (sub formă de ploaie, grindină, ninsoare, brumă etc.) care cad pe suprafața pământului. /<fr. précipitation, lat. praecipitatio, ~onis

precipitațiune sf vz precipitație

precipităciune sf vz precipitație

PRECIPITAȚIUNE s.f. v. precipitație.

precipitațiune f. V. precipitare.

*precipitațiúne f. (lat. praecipitátio, -ónis). Acțiunea de a saŭ de a se precipita. Mare grabă: prea multă precipitațiune strică. Chim. Separarea unuĭ corp dintr’un lichid și depunerea luĭ la fund. – Și -áție și -áre.

precipitație (desp. -ți-e) s. f., art. precipitația (desp. -ți-a), g.-d. art. precipitației; pl. precipitații, art. precipitațiile (desp. -ți-i-)

precipitație (-ți-e) s. f., art. precipitația (-ți-a), g.-d. art. precipitației; pl. precipitații, art. precipitațiile (-ți-i-)

precipitație s. f. (sil. -ți-e), art. precipitația (sil. -ți-a), g.-d. art. precipitației; pl. precipitații, art. precipitațiile (sil. -ți-i-)

PRECIPITAȚIE s. 1. v. grabă. 2. v. precipitare.

PRECIPITAȚIE s. 1. grabă, precipitare, pripă, pripeală, pripire, zor. (Ce e ~ asta?) 2. (CHIM.) precipitare. (Fenomen de ~.)