PREDETERMINAȚIE s. f. (Rar; în unele concepții filosofice) Faptul de a predetermina. – Din fr. prédétermination.

predeterminație sf [At: PROT. – POP., N. D. / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr prédétermination] (Rar) 1-3 Predestinare (1-3).

PREDETERMINAȚIE, predeterminații, s. f. (Rar; în unele concepții filozofice) Faptul de a predetermina. – Din fr. prédétermination.

PREDETERMINAȚIE s.f. Predeterminare. [Gen. -iei. / cf. fr. prédétermination, it. predeterminazione].

PREDETERMINAȚIE s. f. predeterminare. (< fr. prédétermination)

predeterminațiune sf vz predeterminație

*predeterminațiúne f. (d. predetermin). Acțiunea de a determina din ainte. – Și -áție și -áre.

predeterminație (rar) (desp. -ți-e) s. f., art. predeterminația (desp. -ți-a), g.-d. predeterminații, art. predeterminației

predeterminație (rar) (-ți-e) s. f., art. predeterminația (-ți-a), g.-d. predeterminații, art. predeterminației

predeterminație s. f. (sil. -ți-e), art. predeterminația (sil. -ți-a), g.-d. art. predeterminației; pl. predeterminații

PREDETERMINAȚIE s. v. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, ursită, zodie.

predeterminație s. v. DESTIN. FATALITATE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. URSITĂ. ZODIE.