preocupație sf [At: GHICA, A. 92 / Pl: pre-o~ / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr préoccupation] (Înv) 1-4 Preocupare (1-4).

PREOCUPAȚIE, preocupații, s. f. (Învechit) Preocupare. Sînt puține ocupații și preocupații omenești cari să se-mpace așa de puțin cu poezia, cu literatura, cu arta în general,.. ca alergarea după îmbogățire. GHEREA, ST. CR. III 23. Îndată ce am sosit la Paris, cea dintîi preocupație a fost ca să-ți scriu. GHICA, A. 92. – Variantă: preocupațiune (HASDEU, I. V. 236) s. f.

PREOCUPAȚIE s.f. Ocupație (intensă), grijă; preocupare. [Gen. -iei, var. preocupațiune s.f. / < fr. préoccupation].

preocupațiune sf vz preocupație

PREOCUPAȚIUNE s.f. v. preocupație.

preocupați(un)e f. 1. starea unui spirit absorbit de un singur obiect cu excluderea celorlalte; 2. îngrijire cauzată de ceeace absoarbe mintea; 3. idee preconcepută: a examina fără preocupațiune.

*preocupațiúne f. (lat. prae-occupátio). Acțiunea de a preocupa. Starea omuluĭ gînditor, absorbit. Îngrijorare, neliniște; preocupațiunile uneĭ mame. – Și -áție și -áre.

preocupație (înv.) (desp. pre-o-, -ți-e) s. f., art. preocupația (desp. -ți-a), g.-d. art. preocupației; pl. preocupații, art. preocupațiile (desp. -ți-i-)

preocupație (înv.) (pre-o-, -ți-e) s. f., art. preocupația (-ți-a), g.-d. art. preocupației; pl. preocupații, art. preocupațiile (-ți-i-)

preocupație s. f. (sil. pre-o-); pl. preocupații

PREOCUPAȚIE s. v. activitate, îndeletnicire, lucru, muncă, ocupație, preocupare, treabă.

preocupație s. v. ACTIVITATE. ÎNDELETNICIRE. LUCRU. MUNCĂ. OCUPAȚIE. PREOCUPARE. TREABĂ.