PROFANAȚIUNE, profanațiuni, s. f. (Înv.) Profanare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. profanation, lat. profanatio, -onis.

profanațiune sf [At: I. GOLESCU, C. / P: ~ți-u~ / V: ~nație / E: fr profanation] 1-2 Profanare (1-2).

PROFANAȚIUNE, profanațiuni, s. f. (Rar) Profanare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. profanation, lat. profanatio, -onis.

PROFANAȚIUNE, profanațiuni, s. f. (Învechit) Profanare.

PROFANAȚIUNE s.f. Profanare. [Cf. fr. profanation, lat. profanatio].

PROFANAȚIUNE s. f. profanare. (< fr. profanation, lat. profanatio)

profanați(un)e f. 1. acțiunea de a profana cele sfinte; 2. abuz ce se face cu lucrurile rare și scumpe.

*profanațiúne f. (lat. profanatio, -ónis). Acțiunea de a profana, sacrilegiŭ, pîngărire. – Și -áție și -áre.

profanație sf vz profanațiune

profanațiune (înv.) (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. profanațiunii; pl. profanațiuni

profanațiune (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. profanațiunii; pl. profanațiuni

profanațiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. profanațiunii; pl. profanațiuni

PROFANAȚIUNE s. v. batjocorire, compromitere, dezonorare, necinstire, terfelire.

profanațiune s. v. BATJOCORIRE. COMPROMITERE. DEZONORARE. NECINSTIRE. TERFELIRE.