proroc sm [At: COD. VOR. 80/14 / V: (îrg) prio~, proo~ / Pl: ~oci / E: slv пророкъ] 1 Predicator al voinței lui Dumnezeu înzestrat cu darul de a prezice viitorul Si: profet (1). 2 (Îs) ~ mincinos Fals proroc. 3 (Pex; îae) Persoană care prevestește lucruri care nu se realizează. 4 Persoană care intuiește apariția sau desfășurarea unor evenimente în viitor. 5 (Mol) Ajun al sărbătorii Sfântului Gheorghe Si: mânecătoare, proor.

PROROC, proroci, s. m. (În diferite concepții religioase) Personaj considerat ca interpret al voinței lui dumnezeu, capabil să prevadă și să prezică viitorul; (sens curent) persoană care are previziunea evenimentelor viitoare; profet. Astfel treci și tu prin lume... ca un basm de proroci EMINESCU, O. IV 37. [Anul 1840] o să ne ridice în slava cerului, cum credeau mulți proroci. GHICA, S. 172. ◊ (Glumeț) Cucul sur.. E proroc și-ți știe spune Tot ce-o fi și-o da. COȘBUC, P. II 36. (Metaforic) Șerpii roșii rupeau trăsnind poala neagră a norilor, apele păreau că latră, numai tunetul cînta adînc, ca un proroc al pierzărei. EMINESCU, N. 11. Proroc mincinos (sau fals), se zice despre cel care prevestește lucruri ce nu se realizează. Nimeni nu e proroc (sau profet) în țara lui v. profet. ◊ (Adjectival, rar, în forma de f. pl. proroace) O, ascultă numa-ncoace, Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace! EMINESCU, O. I 155. – Formă gramaticală: f. pl. (rar) proroace. – Variantă: prooroc (ALECSANDRI, P. I 146, NEGRUZZI, S. I 30) s. m.

PROROC ~ci m. 1) rel. Persoană cu inspirație divină care prezice viitorul; profet. 2) fig. Persoană care, pătrunzând în esența lucrurilor, prevede desfășurarea evenimentelor ulterioare; profet; vizionar. /<sl. proroku

proroc m. profet: Daniil prorocul. [Slav. PROROKŬ]. ║ a. profetic: cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace EM.

proróc m. (vsl. pro-rokŭ, profet, d. prorešti, -rekon, a preciza. V. no-roc, so-roc, pre-recuĭesc). Profet, prezicător. – Și prooroc, după prooratic. Fem. -roacă, pl. e.

prioroc sm vz proroc

prooroc sm vz proroc

ȚARĂ (pl. țări) sf. 1 🌍 Întindere mare de pămînt, teritoriu reprezentat ca o unitate, locuit de un anumit popor și stăpînit de un suveran: Țara-românească, România; Țara-ungurească, Ungaria; Țara-nemțească, Germania; Țara-rusească, Rusia; Țara-făgăduinții 👉 FĂGĂDUINȚĂ2; s’au scornit și o ciumă mare în toată țara, în zilele acestui domn (NEC.); au trămis Dumnezeu urgia sa asupra acesti țări, lăcuste, de au împlut țara prin toate ținuturile (LET.); doi domni într’o ~ nu pot fi (MUST.); (P): fie pîinea cît de rea, tot mai bună’n țara mea; – cum e țara, și obiceiul 👉 CALE14, MARE²2, PROROC2, TĂTAR1, TOCMEALĂ3 ¶ 2 Țara în care s’a născut, în care trăește cineva, patrie: m’am întors în ~; de ~, băștinaș: Grecii... erau mulți în toate boieriile și pîrcălăbiile... iară boierii de ~ nu puteau încăpea la nimic (NEC.) ¶ 3 La ~, la sat (în opoz. cu orașul): trăește la ~; a plecat la ~ ¶ 4 ‡Poporul de rînd (în opoz. cu boierii): cum au murit Matei, au și ridicat domn pre Constantin-Vodă slujitorii, boierii și țara (NEC.); Duca-Vodă, văzînd că s’au rădicat atîta ~ asupră-i, au ieșit cu toată casa Iui din curte și au purces în gios (MUST.) [lat. tĕrra].

prooróc, V. proroc.

proroc s. m., pl. proroci

proroc s. m., pl. proroci

proroc s. m., pl. proroci

proroc

proroc.

prooroc (prooroci), s. m. – Profet. – Var. proroc și der. Mr. pruuroc. Sl. prorokŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 295). Rezultatul oo < o a fost explicat de Graur, BL, III, 50, drept „brisure” a vocalei între doi r; dar situațiile invocate nu sînt convingătoare, cf. creer, greer, proor. Pentru ca „brisure” să fie efectivă, ca în cazul de față, ar trebui să se adauge condiția unui o posterior; astfel ar fi vorba mai curînd de o disimilare vocalică, cf. prolog, care se pronunță vulgar proolog. – Der. prooroci, vb. (a profetiza, a prezice); proorocie, s. f. (profețire); proorociță, s. f. (profetesă), din sl. proročica; proorocesc, adj. (profetic); proorocea, s. f. (Olt., ultima recitare pe care o fac colindătorii de la Crăciun după ce au colindat); prorocestvui, vb. (înv., a prezice), din sl. proročistovovati.

proroc, proroci s. m. 1. Profet; cel ce spune dinainte cele ce au să se întâmple în viitor.2. Trimis sau uns al lui Dumnezeu, care vorbește în numele Lui sau scrie despre voia și planul Lui sub inspirația Duhului Sfânt. În Vechiul Testament se cunosc numai cei ce au scris prorociile lor: Moise, David, cei patru proroci mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel, precum și cei 12 proroci mai mici, ale căror cărți fac parte din Biblie. În Noul Testament sunt bărbații harismatici care apar după Cincizecime și au de la Duhul Sfânt darul prorociei (I Cor. 12, 10 și 28). ◊ Proroc mincinos = cel care pretinde că este proroc; p. ext. persoană care prevestește lucruri ce nu se realizează. 3. Persoană care intuiește apariția unor evenimente în viitor; profet. 4. (Reg.) Ajunul sărbătorii sf. Gheorghe; mânecătoare. [Var.: prooroc s. m.] – Din sl. prorokŭ.

PROROC s. v. profet.

PROROC s. v. mânecătoare, proor.

proroc s. v. MÎNECĂTOARE. PROOR.

PROROC s. profet, vestitor, (înv.) prorocitor. (Un ~ mincinos.)

proroacă s. v. PROFETESĂ.