prostește av [At: VARLAAM, C. 255 / E: prost + -ește] 1 (Înv) Cu simplitate. 2 (Spc; îvr) În limba simplă, populară. 3 În mod prostesc (3) Si: (rar) năucește, nerozește, (înv) prostatic¹ (11), stupid. 4 (Cu sens atenuat) Fără o justificare logică. 5 (Pfm; îe) A râde (sau a zâmbi) ~ A râde sau a zâmbi fără nici un motiv și atunci când nu trebuie.

PROSTEȘTE adv. Ca un prost, în mod prostesc, stupid. A rămas împietrit, cu gura căscată prostește, în fața acestui judecător, care nu credea în mărturia scrisă. POPA, V. 190. [Crîșmărița] tot ar fi stat mai mult lîngă noi, dacă n-am fi alungat-o prostește. CREANGĂ, A. 97. Ea umple oala prostește, Ne-ncercînd apa de fel, Și-i toarnă de-l opărește. PANN, P. V. I 98. ♦ Expr. A rîde prostește = a rîde cînd nu trebuie, fără motiv, fără rost. ◊ Ca un mojic, ca un bădăran. Și aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie și prostește. CREANGĂ, P. 292.

PROSTEȘTE adv. În felul proștilor; ca proștii. ◊ A râde ~ a râde fără motiv. /prost + suf. ~ește

prostéște adv. (d. prost). Ca prostu: a rîde prostește.

prostește adv.

PROSTEȘTE adv. 1. necugetat, neghiobește, nerozește, stupid. (S-a comportat ~.) 2. dobitocește. (Înjură ~.) 3. v. nebunește.

PROSTEȘTE adv. 1. neghiobește, nerozește, stupid. (S-a comportat ~.) 2. dobitocește. (Înjură ~.) 3. nebunește, orbește. (Se aruncă ~ înainte.)