protază sf [At: CANTEMIR, IST. 39 / V: (înv) ~tas (Pl: ~uri) sn, ~asă (Pl: ~ases), ~asis / Pl: ~ze / E: fr protase, lat protasis, ngr πρότασις] 1 Primă parte a unei perioade condiționale, care cuprinde propozițiile secundare și care îndreaptă atenția asupra consecințelor ce se enunță în apodoză. 2 (Înv) Premisă. 3 (Înv; îs) Protase părtnicești Premise particulare. 4 (Înv; îs) Protase adeveritoare Premise afirmative. 5 (Îvr; îf protas) Teză. 6 Parte de început a unei drame antice, care cuprinde expunerea subiectului.

PROTAZĂ, protaze, s. f. (În opoziție cu apodoză) Partea întîi a unei perioade condiționale, care cuprinde grupa propozițiilor secundare și care îndreaptă atenția cititorului asupra celor ce se enunță în apodoză.

PROTAZĂ s.f. 1. Prima parte a unei drame antice, care cuprinde expunerea subiectului. 2. Prima parte a unei perioade condiționale, care cuprinde propozițiile secundare, fiind strîns legată de cea de-a doua parte, numită apodoză. [< fr. protase, cf. lat. protasis].

PROTAZĂ s. f. 1. prima parte a unei drame antice, expunerea subiectului. 2. prima parte a unei perioade condiționale, cuprinzând propozițiile secundare care îndreaptă atenția asupra consecințelor ce se anunță în apodoză. (< fr. protase, lat., gr. protasis)

PROTAZĂ ~e f. gram. (în opoziție cu apodoză) 1) Grup de cuvinte sau de propoziții secundare care constituie partea întâi a unei perioade. 2) Partea de la început a unei drame antice în care se expune subiectul. /<fr. protase

*protáză f., pl. e (vgr. pró-tasis). Gram. Propozițiune secundară condițională pusă în aintea uneĭ propozițiunĭ principale numite apodoză, ca: dacă vreĭ (protază), merg (apodoză).

protas sn vz protază

protasă sf vz protază

protasis sf vz protază

protază (parte a unei drame antice) s. f., g.-d. art. protazei; pl. protaze

protază (partea de la început a unei drame antice) s. f., g.-d. art. protazei; pl. protaze

protază s. f., g.-d. art. protazei; pl. protaze

PROTAZĂ s. v. premisă.

protază s. v. PREMISĂ.

PROTAZĂ s. f. (< fr. protase, cf. lat. protasis): primul termen al unei perioade (v.), care cuprinde grupa propozițiilor secundare și care îndreaptă atenția cititorului asupra consecințelor ce se enunță în al doilea termen al perioadei – apodoza (v.).

PROTAZĂ (< fr. protase < gr. protasis, expunere) În teatrul antic, partea de la începutul tragediei, în care era cuprinsă expunerea subiectului. Astfel, din primele replici ale tragediei Oedip se dezvăluie miezul subiectului – năzuința de a-l afla pe ucigașul lut Laios, fostul rege al Tebei, ca, prin pedepsirea lui, să înceteze cumplita ciumă care-mprăștia pîrjol și pustia țara, năzuință ce-l animă chiar pe Oedip, care se alătură dorinței poporului. Ex. „O iau de la-nceput și am s-o descurc. Cu drept mă veți vedea alăturea de-acum Spre-a răzbuna și țara și pe Cel-de-Sus.” (SOFOCLE, Regele Oedip, traducere de O. Murnu)