7 definiții pentru protoromână
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
PROTOROMÂNĂ s. f. (Lingv.) Româna comună vorbită între sec. VI și XIII, în nordul și sudul Dunării. – Proto- + română.
protoromână sf [At: DEX / E: proto- + română] (Lin) Română comună.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PROTOROMÂNĂ s. f. (Lingv.) Româna comună. – Proto- + română.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
PROTOROMÂNĂ s. n. limbă română comună vorbită între sec. VI și XIII în nordul și sudul Dunării. (< proto- + română)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
protoromână (limba) s. f.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
PROTOROMÂNĂ s. v. română comună.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
PROTOROMÂNĂ s. f. (< proto, cf. ngr. protos, fr. proto- + română): limba română vorbită de poporul român între secolele al VI-lea și al XIII-lea în nordul (mai ales) și în sudul Dunării, până în momentul scindării sale în cele patru mari dialecte cunoscute (dacoromân, aromân sau macedoromân, meglenoromân și istroromân), odată cu venirea slavilor în Peninsula Balcanică (secolul al VI-lea) și apoi cu venirea ungurilor în Câmpia Panonică (secolele IX – X).
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
substantiv feminin (F1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
protoromânăsubstantiv feminin
- 1. Româna comună vorbită între secolele VI și XIII, în nordul și sudul Dunării. DEX '09 DEX '98 MDN '00
etimologie:
- Proto- + română DEX '09 DEX '98 MDN '00