PROVIDENȚĂ s. f. Planul divin prin care este prevăzut și orientat cursul evenimentelor astfel încât Universul, ca întreg, și creaturile individuale să realizeze scopurile stabilite de Dumnezeu; pronie cerească. ♦ (Art.) Divinitatea, dumnezeirea, Dumnezeu. ♦ Grijă, milă, îndurare ca atribute ale divinității. ♦ Fig. (Rar) Persoană sau împrejurare miraculoasă care contribuie la salvarea sau la fericirea cuiva. – Din lat. providentia, fr. providence.

providență sf [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 210^r/10 / V: (înv) ~ved~, ~vedință, ~ție / E: lat providentia, fr providence] 1 Grijă, milă, îndurare ca atribute ale divinității. 2 (Rel) Înțelepciune supremă a divinității în conducerea destinelor lumii Si: (îvr) promișlenie, (grî) protimie (1). 3 (Pex) Divinitate însăși Si: pronie. 4 (Îvr; îf provedență) Prevedere (1). 5-6 (Fig) (Persoană sau) împrejurare miraculoasă care contribuie la salvarea sau la fericirea cuiva.

PROVIDENȚĂ s. f. (În concepțiile religioase) Înțelepciune supremă a divinității în conducerea lumii. ♦ (Art.) Divinitatea, dumnezeirea, Dumnezeu. ♦ Grijă, milă, îndurare ca atribute ale divinității. ♦ Fig. (Rar) Persoană sau împrejurare miraculoasă care contribuie la salvarea sau la fericirea cuiva. – Din lat. providentia, fr. providence.

PROVIDENȚĂ s. f. (În concepțiile religioase) înțelepciune supremă a divinității care conduce lumea; divinitatea însăși; dumnezeire, dumnezeu. V. pronie. Și dînșii se află aci tot printr-un miracol al providenței. C. PETRESCU, A. 314. Tu ești mai sever decît providența. BOLINTINEANU, O. 466. ♦ Atribut al divinității, grijă, milă, îndurare. Din providența celui prea-puternic... am scăpat din gura unui crocodil. GORJAN, H. II 167.

PROVIDENȚĂ s.f. (În concepțiile religioase) Putere supremă a divinității în guvernarea lumii, puterea de a predetermina evenimentele spre binele oamenilor; Dumnezeu. ♦ Atribut al divinității; (p. ext.) sprijin, îndurare. ♦ (Fig.) Cel care contribuie prin ajutorul său la salvarea cuiva. [Cf. lat. providentia, it. provvidenza, fr. providence].

PROVIDENȚĂ s. f. 1. (în concepțiile religioase) putere supremă a divinității în guvernarea lumii, puterea de a predetermina evenimentele spre binele oamenilor. ◊ atribut al divinității; (p. ext.) sprijin, îndurare. 2. (fig.) cel care contribuie prin ajutorul său la salvarea cuiva. (< fr. providence, lat. providentia)

PROVIDENȚĂ ~e f. 1) rel. Forță divină; divinitate; pronie; dumnezeire. 2) Concurs de împrejurări favorabile. 3) Persoană care favorizează salvarea sau fericirea cuiva. /<lat. providentia, fr. providence

Providență f. 1. înțelepciune supremă prin care D-zeu conduce toate; 2. D-zeu însuș, considerat în providența sa; 3. sprijin, ajutor: e providența săracilor.

*providénță f., pl. e (lat. providentia, d. providére, a prevedea. V. prudență, evidență). Suprema înțelepcĭune divină: decretele providențeĭ îs insondabile. Fig. Persoană care veghează, ajută, protejează: acest boĭer e providența săracilor. – La 1702 (tot neol.) -énție. V. pronie.

provedență sf vz providență

provedință sf vz providență

providenție sf vz providență

providență (milă divină) s. f., g.-d. art. providenței

providență (milă divină) s. f., g.-d. art. providenței

providență s. f., g.-d. art. providenței

providență (-țe), s. f. – Voință supremă, dumnezeire. – Var. înv. providenție. Lat. providentia (sec. XVIII). – Der. providențial, adj., din fr. providentiel.

PROVIDENȚĂ s. (BIS.) 1. v. cer. 2. v. Dumnezeu.

PROVIDENȚĂ s. (BIS.) 1. cer, divinitate, dumnezeire, pronie. (~ să-l aibă în pază!) 2. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.) dumnezeire, dumnezeu, părinte, puternicul (art.), stăpînul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfîntul (art.), sîntul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu.