opțiuni
  • info

15 definiții pentru prădător (persoană)

din care

Explicative DEX

PRĂDĂTOR, -OARE, prădători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care pradă, care jefuiește; jefuitor; hoț. 2. S. m. și f. (Reg.) Om risipitor, cheltuitor. 3. S. n., adj. (Animal carnivor) care își urmărește și capturează prada (vie). – Prăda + suf. -ător.

prădător, ~oare [At: PSALT. 285 / Pl: ~i, ~oare / E: prăda + -tor] 1-2 smf, a (Îrg) (Persoană, colectivitate, armată etc.) care jefuiește, mai ales în timp de război. 3-4 smf, a (Persoană) care fură Si: jefuitor, (îvr) pradnic. 5-6 smf, a (Om) rapace. 7 a (Reg; d. oameni) Care risipește Si: cheltuitor, risipitor. 8 smf (Îvr) Persoană care subjugă Si: înrobitor.

PRĂDĂTOR, -OARE, prădători, -oare, s. m. și f. 1. (Rar) Persoană care pradă, care jefuiește; jefuitor; hoț. 2. (Reg.) Om risipitor, cheltuitor. – Prăda + suf. -ător.

PRĂDĂTOR, -OARE, prădători, -oare, s. m. și f. (Rar) 1. Cel care pradă, care jefuiește. Aidi la Fulga Ăl bătrîn, ăl bătrîn, ăl de demult, Prădător de nouă țări, înșălător de nouă domni! PĂSCULESCU, L. P. 297. 2. (Regional) Risipitor, cheltuitor. Și ți-i beutor bărbatu; Beutor și prădător Și la lucru n-are spor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 185.

PRĂDĂTOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care pradă; jefuitor. /a prăda + suf. ~tor

prădător m. cel ce pradă.

Ortografice DOOM

!prădător adj. m., s. m., pl. prădători; adj. f., s. f. sg. și pl. prădătoare

prădător (rar) s. m., pl. prădători

prădător s. m., pl. prădători

Sinonime

PRĂDĂTOR adj., s. v. cheltuitor, înrobitor, risipitor, robitor.

PRĂDĂTOR s. jefuitor, (livr.) spoliator, (reg.) jăpcan, jăpcaș, (Mold.) jăcaș, (înv.) pleșcaș, pleșcuitor, prădaș. (Un ~ nemilos.)

PRĂDĂTOR s. v. hoț, pungaș.

prădător adj., s. v. CHELTUITOR. ÎNROBITOR. RISIPITOR. ROBITOR.

PRĂDĂTOR s. jefuitor, (livr.) spoliator, (reg.) jăpcan, jăpcaș, (Mold.) jăcaș, (înv.) pleșcaș, pleșcuitor, prădaș. (Un ~ nemilos.)

prădător s. v. HOȚ. PUNGAȘ.

Intrare: prădător (persoană)
prădător1 (pl. -i) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prădător
  • prădătorul
  • prădătoru‑
plural
  • prădători
  • prădătorii
genitiv-dativ singular
  • prădător
  • prădătorului
plural
  • prădători
  • prădătorilor
vocativ singular
  • prădătorule
plural
  • prădătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

prădător, prădătorisubstantiv masculin
prădătoare, prădătoaresubstantiv feminin

  • 1. rar Persoană care pradă, care jefuiește. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: hoț jefuitor pungaș
    • format_quote Aidi la Fulga Ăl bătrîn, ăl bătrîn, ăl de demult, Prădător de nouă țări, Înșălător de nouă domni! PĂSCULESCU, L. P. 297. DLRLC
  • 2. regional Om risipitor, cheltuitor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: cheltuitor risipitor
    • format_quote Și ți-i beutor bărbatu; Beutor și prădător Și la lucru n-are spor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 185. DLRLC
etimologie:
  • Prăda + -ător. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.