PUTERNICIE s. f. (Înv.) Putere (I 2). – Puternic + suf. -ie.

puternicie sf [At: PSALT 300 / Pl: ~ii / E: puternic + -ie] 1 (Înv) Putere (1). 2 (Înv) Putere (35). 3 Formulă de adresare folosită de o persoană de rang înalt. 4 (Bis) Atotputernicie. 5 (Îrg) Faptă brutală.

PUTERNICIE, puternicii, s. f. (Înv.) Putere (I 2). – Puternic + suf. -ie.

PUTERNICIE s. f. sg. (Învechit) Putere. Pătrunși de mare puternicia morții, am plecat capul. NEGRUZZI, S. I 254.

PUTERNICIE f. înv. Caracter puternic. /puternic + suf. ~ie

puternicíe f. Vechĭ. Mare putere. Trans. Act de violență.

puternicie (înv.) s. f., art. puternicia, g.-d. puternicii, art. puterniciei

puternicie (înv.) s. f., art. puternicia, g.-d. puternicii, art. puterniciei

puternicie s. f., art. puternicia, g.-d. puternicii, art. puterniciei

PUTERNICIE s. v. abuz, atotputernicie, autoritate, capacitate, dominare, dominație, exces, forță, hegemonie, posibilitate, putere, putință, samavolnicie, silnicie, stăpânire, supremație.

puternicie s. v. ABUZ. ATOTPUTERNICIE. AUTORITATE. CAPACITATE. DOMINARE. DOMINAȚIE. EXCES. FORȚĂ. HEGEMONIE. POSIBILITATE. PUTERE. PUTINȚĂ. SAMAVOLNICIE. SILNICIE. STĂPÎNIRE. SUPREMAȚIE.

puternicíe, puternicii, s.f. (înv.) Putere: „Cu vrerea Părintelui și cu puternicia Fiului și cu îndemnul Sfăntului Duhu…” (Bârlea, 1909: 214; doc. din 1777). – Din puternic + suf. -ie (DEX, MDA).