putrefacție sf [At: BREZOIANU, A. 35/17 / V: (asr) ~iune / Pl: ~ii / E: fr putréfaction] 1 Proces de descompunere a unor substanțe organice vii sau moarte, sub influența unor agenți externi normali sau patogeni Si: (liv) putrefiere, (îrg) putrejune (1), (asr) putrezeală (1), putreziciune (1), putrezire, (îvr) putrificațiune. 2 (Spc) Fază ultimă a procesului de asimilare și dezasimilare a hranei de către un orgasnism viu, care constă în descompunerea sub acțiunea fermenților a resturilor neasimilate din materia cu care s-a hrănit organismul. 3 (Fig; rar) Ineficiență. 4 (Îs) Bacterii de ~ Grup de bacterii care provoacă fenomenele de descompunere a substanțelor organice.

PUTREFACȚIE, putrefacții, s. f. Putrezire, dezagregare, descompunere a organismelor moarte. Cadavru intrat în putrefacție. ◊ Bacterii de putrefacție = grup de bacterii care provoacă fenomenele de descompunere a substanțelor organice (vii sau moarte) de origine animală sau vegetală.

PUTREFACȚIE s.f. 1. Descompunere a organismelor moarte sau a substanțelor organice; putrezire, putrefiere, putrescență. ◊ Bacterii de putrefacție = grup de bacterii care provoacă fenomenele de descompunere a substanțelor organice. 2. (Fig.) Destrămare, dezagregare morală. [Gen. -iei, var. putrefacțiune s.f. / cf. fr. putréfaction, lat. putrefactio].

PUTREFACȚIE s. f. 1. descompunere a substanțelor organice sub acțiunea unor bacterii; putrezire; putrescență. 2. (fig.) dezagregare morală. (< fr. putréfaction, lat. putrefactio)

PUTREFACȚIE ~i f. 1) Proces de descompunere a substanțelor organice (de natură animală sau vegetală) care se produce în natură sau în interiorul organismelor vii sub influența fermentației microbiene; putrezire. 2) fig. Stare de degradare morală; putreziciune. [G.-D. putrefacției] /<fr. putréfaction, lat. putrfactio, ~onis

putrefacțiune sf vz putrefacție

PUTREFACȚIUNE s.f. v. putrefacție.

putrefacți(un)e f. 1. descompunerea corpurilor organizate după încetarea vieții; 2. starea corpului în putrefacțiune.

*putrefacțiúne f. (lat. putrefáctio, -ónis, d. puter, putris, putred, și fácere, a face. V. facțiune). Descompunere, putrezire a cărnurilor: frigu oprește putrefacțiunea. Starea cărniĭ putrede: cadavru intrat în putrefacțiune. – Și -ácție.

putrefacție (desp. pu-tre-, -ți-e) s. f., art. putrefacția (desp. -ți-a), g.-d. art. putrefacției; pl. putrefacții, art. putrefacțiile (desp. -ți-i-)

putrefacție (pu-tre-, -ți-e) s. f., art. putrefacția (-ți-a), g.-d. art. putrefacției; pl. putrefacții, art. putrefacțiile (-ți-i-)

putrefacție s. f. (sil. -tre-, -ți-e), art. putrefacția (sil. -ți-a), g.-d. art. putrefacției; pl. putrefacții, art. putrefacțiile (sil. -ți-i-)

putrefacție

PUTREFACȚIE s. v. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu.

PUTREFACȚIE s. descompunere, putrezire, (rar) putrefiere, putrescență, (înv.) putrejune, putrezeală, putreziciune. (~ unui cadavru.)

PUTREFACȚIE s. descompunere, putrezire, (rar) putrefiere, (înv.) putrejune, putrezeală, putreziciune. (~ unui cadavru.)

putrefacție s. v. CORUPȚIE. DECADENȚĂ. DECĂDERE. DEPRAVARE. DESFRÎNARE. DESFRÎU. DESTRĂBĂLARE. DEZMĂȚ. IMORALITATE. PERDIȚIE. PERVERSITATE. PERVERSIUNE. PERVERTIRE. PIERZANIE. PIERZARE. STRICĂCIUNE. VICIU.