pândă sf [At: MAIOR, IST. 218/13 / Pl: ~de, (înv) ~nzi / E: pvb păndi] 1 (Îlv) A sta (sau a ședea, a se pune la ~) A aștepta atent și încordat, într-un loc ascuns, trecerea sau sosirea cuiva, pentru a-l prinde, a-l ataca Si: pândire (2), (rar) pândit (2), (înv) pândeală (2). 2 (Îs) Vânătoare la ~ Vânătoare care se face, seara sau dimineața, așteptând trecerea animalului. 3 (Pex) Loc ascuns de unde cineva pândește (1, 2) Si: ascunziș, (rar) pândiș (4), (înv) pândeală (3).

PÂNDĂ ~e f. 1) Observare atentă dintr-un loc ascuns. ◊ A sta la (sau de) ~ a pândi. 2) Loc dosit de unde se poate pândi. /v. a pândi

pândă f. ascundere spre a surprinde. [Abstras din pândi].

PÎNDĂ, pînde, s. f. (Mai ales în construcții cu verbele «a sta», «a ședea», «a se pune») Faptul de a pîndi. Dacă, stînd de pîndă, mă vede întăi lupul pe mine, nu mai am vreme să încordez arcul; dar dacă-l văd întăi eu pe el, îl pot săgeta. SADOVEANU, F. J. 92. Harap-Alb rămîne de pîndă în groapă, CREANGĂ, P. 225. Daleu! codre, frățioare, Ce-ți făcuși frunzișul des Unde-n pîndă, la răcoare, Stam sunînd din frunzi ades. ALECSANDRI, P. I 61. ♦ Loc ascuns de unde se pîndește. Așteptam de la însoțitorul meu Grozăvescu un semnal, ca să mă pot stabili în cea mai apropiată pîndă la Negrileasa. SADOVEANU, A. L. 198.

pîndă f., pl. e (d. pîndesc). Șederea într’un loc ascuns ca să surprinzĭ pe cineva saŭ ca să-l spionezĭ. A sta la (saŭ de) pîndă, a pîndi. V. pază.

pândă s. f., g.-d. art. pândei; pl. pânde

pândă s. f., g.-d. art. pândei; pl. pânde

pândă s. f., g.-d. art. pândei; pl. pânde

PÂNDĂ s. (rar) pândit. (N-ai observat nimic în timpul ~?)

PÎNDĂ s. (rar) pîndit. (N-ai observat nimic în timpul ~?)

A STA LA PÂNDĂ PENTRU A PREVENI APARIȚIA INOPINATĂ A UNEI PERSOANE NEDORITE a sta de șase / de șest, a sta la perghea / de șest, a ține de șase, a ține lacătul / marginea.