pângări [At: PRAV. 172 / V: (înv) păn~, (reg) ~ăni / Pzi: ~resc / E: păgân] 1 vt A trata fără respectul cuvenit, cu dispreț, cu violență ceva considerat sfânt Si: a profana. 2 vt (Pgn) A nu respecta cinstea, curățenia morală a unei ființe venerabile Si: a batjocori, a profana, a spurca. 3 vt A face printr-o acțiune reprobabilă să nu mai fie demn de stimă, de respect Si: a batjocori, a profana, a spurca. 4-5 vtr A avea relații sexuale nepermise cu cineva. 6 vt (Șîe a ~ așternutul cuiva) A înșela în căsnicie. 7 vt (Spc) A viola. 8 vr (Trs) A mânca de dulce în zilele de post. 9-10 vtr (Rar) A (se) murdări. 11-12 vtr (Reg) A (se) nenoroci.

A PÂNGĂRI ~esc tranz. 1) (lucruri sau ființe sacre) A supune unei batjocuri, unui sacrilegiu; a huli; a profana. 2) A pune în contact cu ceva murdar; a spurca. /Din păgân

pângări v. 1. a spurca, a profana: vreo mânăstire pângărită de păgâni OD.; 2. fig. a ponegri: numele îți va rămânea pângărit cu ponosul de tâlhar ISP. [Macedo-român pângănì, derivat din păgân: a face păgân (cf. pogan)].

păngări v vz pângări

pângăni v vz pângări

PÎNGĂRI, pîngăresc, vb. IV. Tranz. 1. A trata într-un mod necuviincios, josnic, lipsit de respect pe cineva sau ceva vrednic de cinste; a profana, a necinsti, a păta, a dezonora. Nici un lanț nu te va pîngări, striga el. O, tu, nemuritoare cîntăreață! NEGRUZZI, S. II 46. ◊ Refl. pas. Lasă să se dărapene și să se pîngărească atîtea mîndre creațiuni ale cuvioșiei și ale măririi străbunilor. ODOBESCU, S. II 40. 2. A mînji, a murdări. Toată ziua [coșurile] își împrăștie fumul negru și gros, pîngărind albul zăpezilor și verdele copacilor. PAS, E. II 158. Eu să-mi pîngăresc mînile cu un tuleu de-aiestea? SBIERA, P. 181.

pîngănésc (Olt.) și pîngărésc v. tr. (din păgînesc 2, ca și vsl. poganiti, a păgîni, d. poganŭ, păgîn). Profanez, spurc: a pîngări o biserică. Mînjesc, pătez: a-țĭ pîngări numele.

pângări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pângăresc, 3 sg. pângărește, imperf. 1 pângăream; conj. prez. 1 sg. să pângăresc, 3 să pângărească

pângări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pângăresc, imperf. 3 sg. pângărea; conj. prez. 3 să pângărească

pângări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pângăresc, imperf. 3 sg. pângărea; conj. prez. 3 sg. și pl. pângărească

PÂNGĂRI vb. v. batjocori, compromite, dezonora, necinsti, silui, terfeli, viola.

PÂNGĂRI vb. 1. v. profana. 2. a profana, a spurca, (înv. și pop.) a prihăni, (reg.) a mârșăvi, (fig.) a întina, a mânji, a murdări, a păta, (înv. și pop. fig.) a scârnăvi, (reg. fig.) a pricăji. (A ~ memoria cuiva.)

PÎNGĂRI vb. 1. a batjocori, a necinsti, a profana, a spurca, a viola, (înv. și pop.) a prihăni. (A ~ un loc considerat sfînt.) 2. a profana, a spurca, (înv. și pop.) a prihăni, (reg.) a mîrșăvi, (fig.) a întina, a mînji, a murdări, a păta, (înv. și pop. fig.) a scîrnăvi, (reg. fig.) a pricăji. (A ~ memoria cuiva.)

pîngări vb. v. BATJOCORI. COMPROMITE. DEZONORA. NECINSTI. SILUI. TERFELI. VIOLA.

pîngări (pîngăresc, pîngărit), vb. – A profana, a murdări. – Mr. pîngînescu, pîngînire, megl. (spugănés, spugăniri). Din păgîn „necredincios”, prin intermediul unei forme *păngîn, cu n propagat (Philippide, Principii, 44; Philippide, II, 649; Meyer, Alb. St., IV, 80; Tiktin; REW 761; Iordan, Dift., 65; Densusianu, GS, II, 20), cf. sl. (u)puganiti „a profana”, de la poganŭ „păgîn”. Der. din sl. sau din alb. pëgërë (Pușcariu 1244) nu pare convingătoare. – Der. pînganie, s. f. (Olt., cîine răutăcios, necredincios); pîngară, s. f. (sacrilegiu, infamie; răutăcios, necredincios); pîngăriciune, s. f. (înv., profanare); pîngăritor, adj. (profanator).