PÂRCĂLAB, pârcălabi, s. m. 1. Titlu dat în Evul Mediu, în Țările Române, persoanelor însărcinate cu conducerea unui județ, a unui ținut, a unei cetăți, având atribuții militare, administrative și judecătorești; persoană care purta acest titlu. 2. Administrator al satelor boierești și mănăstirești, în Evul Mediu; (mai târziu) primar (rural). ♦ Strângător de biruri, perceptor rural. 3. (Reg.) Comandant al unei închisori; temnicer. – Din magh. porkoláb.

pârcălab sm [At: CORESI, ap. TDRG / V: (îvp) păr~, (înv) per~^[1] (nob) percălabile ssp art, (reg) cârpă~, părcălan, pur~ / Pl: ~i / E: mg porkoláb] 1 (În Evul Mediu, în țările române) Conducător de județ, de ținut, de cetate, cu atribuții militare, administrative și judecătorești Vz staroste. 2 (Mun) Administrator de sate boierești sau mănăstirești. 3 (Trs) Comandant al unei închisori. 4-6 Persoană care avea funcția de pârcălab (1-3). 7-9 (Pex) Titlu purtat de pârcălab (4-6). 10 (Olt) Primar rural. 11 (Mun; Olt) Perceptor rural. 12 (Olt; pan) Tânăr care tocmește lăutarii la horă plătindu-i cu banii pe care-i strânge în acest scop de la dansatori. corectat(ă)

PÂRCĂLAB, pârcălabi, s. m. 1. Titlu dat în evul mediu, în țările românești, persoanelor însărcinate cu conducerea unui județ, a unui ținut, a unei cetăți, având atribuții militare, administrative și judecătorești; persoană care purta acest titlu. 2. Administrator al satelor boierești și mănăstirești, în evul mediu; (mai târziu) primar (rural). ♦ Strângător de biruri, perceptor rural. 3. (Reg.) Comandant al unei închisori; temnicer. – Din magh. porkoláb.

PÂRCĂLAB ~i m. (în țările române, în perioada medievală; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) 1) Dregător care stătea în fruntea unei cetăți și a ținutului din jurul ei. 2) Administrator al satului. /<ung. porkoláb

pârcălab m. 1. Mold. boier mai mare peste un județ (Hotin, Neamț, Roman, Suceava, Rădăuți), căpitanul și judecătorul său: pârcălabul era cu ai săi călăreți NEGR.; 2. Munt. perceptor sau primar de sat: nu-l primise în sat și el întreba de casa pârcălabului PANN; 3. Tr. temnicer: măi, jupâne pârcălabe, tu din lanțuri mă sloboade! POP. [Ung. PORKOLÁB (din nemț. BURGGRAF): demnitatea, primitiv analogă unui guvernator de provincie, scăzu treptat până la ceea de mai mare peste închisori].

cârpălab sm vz pârcălab

părcălab sm vz pârcălab

părcălan sm vz pârcălab

percălab sm vz pârcălab

purcălab sm vz pârcălab

PĂRCĂLAB s. m. v. pîrcălab.

PÎRCĂLAB, pîrcălabi, s. m. 1. (În vechea organizare administrativă a Moldovei) Dregător mai mare peste un ținut, cu atribuții de castelan al cetății și de judecător. Ei plecară într-o trăsură cu opt cai de poștă, pregătită de pîrcălabul de Galați. GANE, N. III 130. Pîrcălabe, vreau poporul meu să fie-nștiințat De unirea și-nrudirea care-aci s-au încheiat. DAVILA, V. V. 184. ♦ Comandant de cetate. Noi Ștefan-voievod, jupînilor noștri pîrcălabi Oancea și Ivan de la Crăciuna, sănătate. SADOVEANU, F. J. 693. E, cum stau hotarele, pîrcălabi, că după cum închideți ochii așa doarme și țara. DELAVRANCEA, A. 21. 2. Comandant de cetate în evul mediu; (ulterior) mai-marele unui sat, al unei comune; primar. Nu-l primise în sat și el întreba de casa pîrcălabului. PANN, P. V. I 85. Pătru calu-și repezea... Și mergea din sat în sat, Bătînd cîte-un pîrcălab Ca să-i gătească conac. TEODORESCU, P. P. 611. ♦ (Transilv., Munt.) Perceptor, strîngător de biruri. Pîrcălabul biru-mi cere; Bir nu-i dau, că n-am muiere, Nici muiere, nici copii, Nici un fel de căpătîi. TEODORESCU, P. P. 330. 3. (Transilv., învechit) Comandantul unei închisori; temnicer. Măi jupîne pîrcălabe, Tu din lanțuri mă sloboade Și nu m-arunca-n temniță, Ci dă-mi drumul pe uliță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 215. – Variantă: părcălab s. m.

părcăláb, V. pîrcălab.

pîrcăláb m. (ung. porkoláb, de unde și vsl. porkolabŭ, d. vgerm. purkgrăvo, burggrâvo, ngerm. burg-graf, d. burg, cetate, și graf, conte. V. pîrgar, burghez, graf). Mold. Vechĭ. Comandant de cetate (în Munt. căpitan), ĭar maĭ apoĭ, pînă la 1857, ispravnic, prefect de județ: Cuza a fost pîrcălab al Galaților. Trans. Temnicer: măĭ jupîne pîrcălabe, tu din lanțurĭ mă sloboade (P. P.). Trans. Munt. Perceptor. – Și părc-, purc- (vest) și pîrca- (est). – În Moldova, titlu de pîrcălab a apărut întîĭa oară la 1448-49 supt Alexandru II. Supt Ștefan cel Mare, era un pîrcălab saŭ doĭ la Hotin, Neamțu, Novograd (Roman), Orheĭ, Cetatea Albă și Chilia (în ultimele doŭă pînă ce le cuceriră Turciĭ, la 1483-84). De la 1484, în locu pîrcălabuluĭ de Suceava, apăru „portaru” de Suceava. Alțĭ pîrcălabĭ maĭ sînt pomenițĭ la Ĭașĭ, Cotnarĭ, Cîrligătura, Hîrlăŭ, Dorohoĭ, Soroca și Galațĭ; la Cernăuțĭ, Tecucĭ și Putna, se numea staroste, ĭar la Botoșanĭ și Chișinăŭ (după Cost.) vornic (Cdr.). V. boĭer, cetate, nazir, raĭa, castelan, marchiz.

purcăláb, V. pîrcălab.

pârcălab s. m., pl. pârcălabi

pârcălab s. m., pl. pârcălabi

pârcălab s. m., pl. pârcălabi

pârcălab.

părcălab (= pîrcălab) s. m. (pl. părcălabi)

pîrcălab (pîrcălabi), s. m. – 1. În Mold., boier, administrator al unei cetăți sau al unei fortărețe, căpitan și guvernator al unei provincii, atestat de la 1488. – 2. În Munt. și Trans., strîngător de biruri. Germ. Burggraf (< burcgrîve), prin intermediul mag. porkoláb (Miklosich, Fremdw., 119; Cihac, II, 520; Gáldi, Dict., 95). – Der. pîrcălăbeasă (var. pîrcălăboaie, pîrcălăbiță), s. f. (soția pîrcălabului); pîrcălăbie, s. f. (funcția de pîrcălab; instituția condusă de pîrcălab); pîrcălăbesc, adj. (de pîrcălab).

PÂRCĂLAB, Ion (n. 1941, București), fotbalist român. Extremă cu calități excepționale, a fost supranumit „săgeata Carpaților”. Campion național de 4 ori cu echipa Dinamo București. Selecționat de 38 de ori în naționala României.

PÂRCĂLAB s. (IST.) (înv.) staroste.

PÎRCĂLAB s. (IST.) (înv.) staroste.

PÎRCĂLAB s.m. (Mold., ȚR) Titlu dat, în evul mediu, în Țările Române, persoanelor însărcinate cu conducerea unui județ, a unui ținut, a unei cetăți, avînd atribuții militare; în Țara Românească, titlu dat administratorilor satelor boierești și mănăstirești. A: El era ca pîrcălabul Sărghie. AP. 1646, 45^r. Au trimis înainte carele cu pîrcălabul de Hotin. URECHE; cf. NCL II, 296; NECULCE; GHEORGACHI. B: Să dea pîrcălabilor ce i să cade. PRAV. GOV. Au trimis pre o samă de boiari . . . Brațul păharnicului Ion pîrcălabul. ANON. CANTAC.; cf. E. POPESCU; R. GRECEANU. Etimologie: magh. porkolab. Cf. v ă t ă m a n.