pălmui vt [At: LB / Pzi: ~esc, (rar) păl~ / E: palmă¹ + -ui] 1 A lovi cu palma¹ (1) obrazul cuiva Si: (reg) a pălmăli (1), a pălmălui (1), a pălmăzui (1), a pălmi (1). 2 A bate cu palma¹ (47) Si: (reg) a pălmăli (2), a pălmălui (2), a pălmăzui (2), a pălmi (2). 3 (Îvr) A măsura cu palma¹ (50).

PĂLMUI, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi (pe cineva) cu palmele peste obraz, a da (cuiva) palme. Te-am pălmuit pentru fapta ce ai făcut. ISPIRESCU, L. 47. ◊ (Metaforic) E lung cel șir de osîndiți! Pe vînăta lor față Necontenit sînt pălmuiți De-un crivăț plin de gheață. ALECSANDRI, P. III 269. ◊ Fig. El vorbea liniștit. Noi ascultam smeriți cu ochii în jos și cuvintele lui ne pălmuiau. VLAHUȚĂ, O. A. II 270.

A PĂLMUI ~iesc tranz. A lovi cu palma (mai ales peste obraz). /palmă + suf. ~ui

A SE PĂLMUI mă ~iesc intranz. A face (concomitent) schimb de lovituri cu palma (unul cu altul). /palmă + suf. ~ui

pălmuì v. 1. a da, a trage palme; 2. fig. a lovi: pălmuiți de un crivăț plin de ghiață AL.

pălmuĭésc v. tr. (d. palmă). Lovesc cu palma, lovesc peste obraz: crivățu ne pălmuĭa. Fig. Înfrîng moralmente.

pălmui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiesc, 3 sg. pălmuiește, imperf. 1 pălmuiam; conj. prez. 1 sg. să pălmuiesc, 3 să pălmuiască

pălmui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiesc, imperf. 3 sg. pălmuia; conj. prez. 3 să pălmuiască

pălmui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiesc, imperf. 3 sg. pălmuia; conj. prez. 3 sg. și pl. pălmuiască

pălmui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălmuiesc, conj. pălmuiască)

pălmuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

PĂLMUI vb. (reg.) a pălmălui, a pălmi, (Mold.) a lepși, (prin Mold. și Transilv.) a șlepcui, (fig.) a cârpi, (pop. fig.) a fățui. (De ce mă ~?)

PĂLMUI vb. (reg.) a pălmălui, a pălmi, (Mold.) a lepși, (prin Mold. și Transilv.) a șlepcui, (fig.) a cîrpi, (pop. fig.) a fățui. (De ce mă ~?)