pățit¹ sn [At: C. PETRESCU, R. DR. 180 / Pl: (rar) ~uri / E: păți] (Rar) 1-2 Pățire (1-2). 3-5 Pățire (3-5). 6 (Pex) Peripeție.

PĂȚIT¹ s. n. Faptul de a păți; pățire; experiență. Asta mi-a folosit: umblatu și pățitu, că acuma pot zice că nu mă tem de nime pe lume. C. PETRESCU, R. DR. 130. ◊ Expr. Din pățite = din experiență. – Formă gramaticală: (în expr.) pățite.

pățit² (rar) s. n.

pățit² (rar) s. n.

pățit s. n.

Experto credite (lat. „Credeți pățitului!” sau „Credeți în cel care are experiență!”). Vergiliu, Eneida (c. XI, v. 283) – Sînt vorbele rostite de Venulus, care s-a măsurat în luptă cu viteazul Enea: „… Și pățitului credeți, ce groaznic Sare cu scutul vuind, și turbat cum întoarce el fierul!” (trad. G. Coșbuc) Aceleași cuvinte se găsesc și în Ovidiu (Ars amatoria - Arta de a iubi – cartea a 3-a, vers. 510-511). Adresîndu-se femeilor, Ovidiu spune că aroganța le strică în dragoste: „Odimus immondicos, experto credite, fastus”. (Credeți în cel care are experiență: o-semeție disprețuitoare inspiră aversiune). Un sfat asemănător: Experto credo Roberto îl dă și Antoniu dArena într-unul din poemele sale macaronice. (Macaronismul a fost un curent literar din secolul XVI, adepții lui amestecînd cuvinte italiene cu fraze latine. Iar, în speță, Roberto este personajul care vorbește și cere să fie crezut, fiindcă e pățit). Toate aceste expresii se folosesc în împrejurarea cînd românul spune: „Credeți-mă, eu sînt Stan pățitul!” (vezi: Stan pățitul). LIT.