radical, ~ă [At: ASACHI, S. L. I, 218 / V: (îvr) ~ă sf / Pl: ~i, (rar) ~e, ~uri sn / E: fr radical, ger Radical] 1 a De bază Si: esențial (13), fundamental (1). 2 av Cu desăvârșire. 3 a (D. tratamente, medicamente) Care vindecă complet. 4-5 smf, a (Persoană) care preconizeză reforme mari, schimbări fundamentale. 6 a (Fig) Categoric (1). 7 sm (Mat) Rădăcină (61). 8 sm Simbol matematic care indică o extragere de rădăcină. 9 a (Mat; îs) Axă ~ă Locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. 10 a (Mat; îs) Plan ~ Locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 11 sm Grup de atomi cu valență nesatisfacută care rămâne neschimbat într-o reacție chimică și care, obișnuit, nu există în stare liberă. 12 sm (Lin) Rădăcină (66). 13 a Care face parte din radical (12). 14 a (Pex; d. cuvinte) Care este de bază într-o familie de cuvinte și de la care se formează derivate. 15 sfp (Dep) Neologisme. 16 sfp (Dep; îe) A vorbi pe ~ A vorbi în termeni elevați, cu neologisme. 17 a (Bot) Care aparține rădăcinii (1).

RADICAL¹, radicale, s. n. 1. (Mat.) Rădăcină (4). 5 e radicalul lui 25. ♦ Simbolul matematic care indică o extragere de rădăcină. 2. Grup de atomi diferiți cu o valență nesatisfăcută, care, într-o reacție chimică, trece fără modificări dintr-o moleculă într-alta și care, de obicei, nu se găsește în stare liberă. 3. (Lingv.) Rădăcină (5). «Cînt-» este radicalul cuvîntului «cîntare».

RADICAL, -Ă adj. I. 1. Din temelie, complet; fundamental, de bază. ♦ (Despre tratamente, medicamente etc.) Care vindecă complet. 2. Care preconizează, care propagă reforme mari, acțiuni hotărîtoare. 3. În termeni tehnici, în stil neologic. II. 1. Număr care, ridicat la o putere, dă un alt număr. ♦ Simbol matematic (√), care arată operația de extragere de rădăcină. 2. Grup atomic care rămîne neschimbat într-o reacție chimică și care, obișnuit, nu există în stare liberă. 3. (Lingv.) Element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie și care conține sensul lexical al cuvîntului; rădăcină. [< fr. radical, it. radicale, cf. lat. radicalis < radix – rădăcină].

RADICAL, -Ă I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de bază; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindecă complet. 2. care preconizează reforme mari, acțiuni hotărâtoare. ◊ (despre oameni sau grupări politice; (și s. m.) care preconizează o serie de reforme în activitatea socială. 3. care cuprinde rădăcina cuvântului. II. s. m. 1. (mat.) număr care, ridicat la o putere, dă numărul dat; rădăcină. ◊ simbol matematic care arată operația de extragere de rădăcină. ◊ axă ~ă = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care rămâne neschimbat într-o reacție chimică și care, în mod obișnuit, nu există în stare liberă. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie și conține sensul lexical al cuvântului; rădăcină. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

RADICAL⁴ ~i m. 1) mat. Număr care, ridicat la o anumită putere, dă numărul dat; rădăcină. 2) mat. Simbol care indică operația de extragere a rădăcinii. 3) chim. Grup de atomi care se comportă în reacțiile chimice ca un element unic, fără a se modifica. 4) lingv. Parte a unui cuvânt, dotată cu sens lexical, care este comună tuturor cuvintelor din aceeași familie; rădăcină. /<fr. radical, germ. Radikal

radical a. 1. ce ține de rădăcină; 2. fig. ce ține de esența unui lucru: vițiu radical al unei sisteme; 3. întreg, complet: vindecare radicală. ║ adv. 1. cu desăvârșire; 2. pop. în termeni tehnici, în stil neologic: a vorbi radical. ║ m. partizan al radicalismului. ║ n. Gram. parte invariabilă a unei vorbe, în opozițiune cu dezinențele.

*radicál, -ă adj. (mlat. radicalis, d. lat. radix, radícis, rădăcină). Al rădăciniĭ, de la rădăcină: pedúncule radicale. Fig. Relativ la principiu (la esența) unuĭ lucru: vițiŭ, radical. Din rădăcină, absolut, complet: vindecare radicală. Care vrea reforme absolute în politică: partidu radical din România a avut de șef pe Gheorghe Panu. S. m. orĭ f. Partizan al radicalizmuluĭ. S. n., pl. e, rar urĭ. Gram. Rădăcină: radicalu unuĭ cuvînt. Chim. Substanță care, combinîndu-se cu oxigenu, formează un acid: potasiu e radicalu potaseĭ. Mat. Semn supt care se pune o expresiune algebrică saŭ un număr pentru a arăta că e supus uneĭ extragerĭ de rădăcină. (Forma luĭ e un V cu brațu drept prelungit: √ ). Adv. Din rădăcină, de tot: a distruge radical. A vorbi radical saŭ pe radical (Pop.), a vorbi cu cuvinte noĭ și neștiute de popor.

radicală sf vz radical

radical² s. m., pl. radicali

radical² s. m., pl. radicali

radical s. m., pl. radicali

RADICAL adj., s. 1. adj. v. esențial. 2. adj. v. drastic. 3. s. (MAT.) rădăcină. (~ al unui număr.) 4. s. (LINGV.) rădăcină. (~ al unui cuvânt.)

RADICAL adj., s. 1. adj. adînc, capital, considerabil, crucial, decisiv, esențial, fundamental, hotărîtor, important, însemnat, organic, primordial, profund, serios, structural, substanțial, vital, (livr.) cardinal, major, nodal, (rar) temeinic. (Prefaceri ~.) 2. adj. drastic, extrem. (Măsură ~.) 3. s. (MAT.) rădăcină. (~ al unui număr.) 4. s. (LINGV.) rădăcină. (~ al unui cuvînt.)

RADICAL (RĂDĂCINĂ) s. n. (< fr. radical, it. radicale, cf. lat. radicalis < radix „rădăcină”): 1. element primitiv invariabil sau variabil (total sau parțial), ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie sau mai multor forme ale aceluiași cuvânt, în care rezidă sensul lexical al cuvântului. El nu privește flexiunea și nu include prefixe sau sufixe. Astfel: copil- în copilaș, copilandru, copilărie, copiliță, copilăresc, copilăros, copilărește; alb- în alburiu, albișor, albeață, albuș, albi, albicios, albiliță, albitură, albeală; cred- (crez-) în credem, credeam, crezui, crezusem, crezând, crezut; f- în fi, eșt- în ești, est- în este, sunt- în suntem, er- în eram, fu- în fusei și fusesem, fi- în fiind, fo- în fost; lu- în lua, ia- în iau, ie- în iei; usc- în usca, usuc- în usuci etc. 2. element de bază al formei verbale, purtător al sensului lexical al cuvântului derivat, alcătuit din rădăcină, prefix și sufix lexical: încredinț- (< în + cred + inț-) din încredințăm, împământen- (< în + pământ + -ean) din împământenim etc. R. este o secvență fonică obligatorie pentru orice formă flexionară, o unitate morfemică rezultată din prima analiză în constituenți imediați a unui cuvânt. El se poate confunda cu un morfem independent, atunci când e reprezentat printr-o unitate morfemică indivizibilă (așa cum este morfemul), ca în cazul lui ar- din arăm (-ă- sufixul prezentului indicativului, -m desinența de persoana I plural); se poate însă deosebi de un morfem independent, atunci când e reprezentat printr-o unitate morfemică divizibilă (așa cum nu este morfemul), ca în cazul lui îmbulz- (prefixul îm- + substantivul bulz) din îmbulzeam (-ea- sufixul imperfectului și -m desinența persoanei I).

RADICÁL, -Ă (< fr., germ.) adj., s. m. I. Adj. 1. Fundamental, esențial, de bază; (adverbial) din temelie, complet. 2. Care preconizează reforme mari, complete, schimbări fundamentale. 3. (MAT.) Axă r. = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, fiind o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan r. = plan care este locul geometric al punctelor din spațiu, având aceeași putere față de două sfere date. II. S. m. 1. (MAT.) r. al unui număr = număr care ridicat la o anumită putere (numită ordinul radicalului) dă numărul dat; rădăcină 5). 2. (CHIM.) Grupare de atomi care se comportă în reacțiile chimice ca un element unic. R. liber = atom sau grup de atomi care au un electron de valență neîmperecheat. Se formează când o legătură chimică se rupe fără formare de ioni. Unii r.l. care se formează în corp prin procese metabolice au efect nociv asupra celulelor și țesuturilor. 3. (LINGV.) Rădăcină (6). 4. R. filozofici = grup de teoreticieni din sec. 18-19 (D. Ricardo, G. Grote, J. Austin, J. St. Mill) militând pentru afirmarea ideilor liberalismului și individualismului.