RANGĂ, răngi, s. f. Bară de oțel folosită ca pârghie pentru ridicarea sau deplasarea unor obiecte grele sau la desfacerea unor pavaje. – Et. nec.

rangă¹ sf [At: LB / V: (reg) rang sn (Pl: ~uri), ~glă, ~ncă / Pl: răngi, (reg) ~nge / E: nct] 1 Bară de oțel ascuțită la un capăt, servind ca pârghie pentru mișcarea obiectelor grele sau folosită când se sapă în pământ foarte adânc, când se desface un pavaj etc. Si: (reg) manelă, răzuș. 2 (Reg; îf ranglă) Bară lungă de fier, încovoiată la un capăt, cu care minerii desprind piatra. 3 (Reg) Ghionoi.

RANGĂ, răngi, s. f. Bară de fier, teșită la unul din capete, servind ca pârghie pentru ridicarea sau deplasarea unor obiecte grele sau la desfacerea unor pavaje. – Et. nec.

RANGĂ, răngi, s. f. Bară de fier ascuțită la unul dintre capete, servind ca pîrghie cînd se sapă în pămînturi foarte tari, cînd se desface un pavaj etc. Brebu era în mînă cu o rangă de fier. PAS, L. I 79.

RANGĂ răngi f. Unealtă constând dintr-o bară de oțel (teșită la un capăt), folosită ca pârghie la ridicarea sau la deplasarea unor corpuri grele; raz. /Orig. nec.

rángă f., pl. e și răngĭ (germ.?). Sud. Raz, lom, drug de fer cu un capăt lățit cu care se scot petrele din pavaj, se sparg ușile ș. a. V. daltă.

rancă² sf vz rangă

rang² sn vz rangă¹

ranglă sf vz rangă¹

rangă s. f., g.-d. art. răngii; pl. răngi

rangă s. f., g.-d. art. răngii; pl. răngi

rangă s. f., g.-d. art. răngii; pl. răngi

rang s. n., pl. ranguri

RANGĂ s. (TEHN.) (pop.) ștangă, (reg.) manelă, răzuș, (Transilv.) parângă. (A ridica ceva cu o ~.)

RANGĂ s. (TEHN.) (pop.) ștangă, (reg.) manelă, răzuș, (Transilv.) parîngă. (A ridica ceva cu o ~.)

rangă, răngi s. f. (vulg.) penis.