ranț sn [At: KLEIN, D. 154 / V: ~ă (Pl: ~țe) sf, roanță sf (reg; sgp) ~ură sf / Pl: ~uri, (reg) ~ure / E: mg ránc] 1 (Trs) Cută (1). 2 (Reg) Franj (1). 3 (Lpl) Fire destrămate care atârnă la o haină netivită. 4 (Reg; îf ranță) Resturi de urzeală Si: urioc. 5 (Reg; fig) Femeie cu purtări imorale. 6 Cal slab Si: gloabă (4), mârțoagă. 7 (Reg; lpl; îf ranțură) Ornamente de postav colorat care se aplică pe suman în dreptul șoldurilor. 8 (Reg; îf ranță, roanță) Ferăstrău de mână. 9 (Mun; îf ranță) Rumeguș. 10 (Reg) Roată dințată. 11 (În jocurile de copii) Parte a monedei pe care este scrisă cifra. 12 (Îcs) În ~ sau în ~ă Joc de copii, cu bani sau cu nasturi, nedefinit mai îndeaproape.

ranță sf vz ranț

ranțură sf vz ranț

roanță² sf vz ranț

RANȚ s. v. creț, cută, dungă, încrețitură, rid, rumegătură, rumeguș, zbârcitură.

ranț s. v. CREȚ. CUTĂ. DUNGĂ. ÎNCREȚITURĂ. RID. RUMEGĂTURĂ. RUMEGUȘ. ZBÎRCITURĂ.

ranț (-țuri), s. n. – Cută, zbîrcitură. Mag. ránc (Gáldi, Dict., 154). În Trans., înv.

ranț, ranțuri, s.n. (reg.) 1. cută, zbârcitură. 2. franj; urioc. 3. femeie morală. 4. ferăstrău. 5. roată dințată.