REFUZ, refuzuri, s. n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ◊ Expr. Până la refuz = atât încât nu se mai poate adăuga nimic, până la limita maximă. 2. Material rămas, după cernere, sortare sau clasare (în ciur sau pe sită). 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. 4. Defect de turnare care constă în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. – Din fr. refus.

refuz sn [At: I. GOLESCU, 6 / S și: ~us / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: fr refus] 1 Respingere (1). 2 (Îlav) Până la ~ Atât încât nu se poate mai mult. 3 (Fam; îe) A trata cu ~ A refuza (1). 4 (Teh) Produsul rămas pe site sau pe ciururi în cursul unei operații de cernere, de sortare sau de clasare. 5 Defect de turnare care constă în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit.

REFUZ, refuzuri, s. n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ Expr. Până la refuz = atât încât nu se mai poate adăuga nimic; până când nu este loc pentru mai mult, până la limita maximă. 2. Material rămas, după cernere, sortare sau clasare (în ciur sau pe sită). 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. 4. Defect de turnare care constă în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. – Din fr. refus.

REFUZ, refuzuri, s. n. 1. Faptul de a refuza; respingere, neprimire, neacceptare. Borivoje înțelese refuzul mai mult după ton. O expresie de negrăită jale trecu pe fața tinerei femei. GALACTION, O. I 190. Refuzul însă ar însemna ruptura cu firma. REBREANU, R. I 47. Nu vrea să jignească pre nime cu refuz. NEGRUZZI, S. II 265. 2. Material rămas după cernere (în ciur sau în sită).

REFUZ s.n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ Pînă la refuz = atît încît nu este loc pentru mai mult. 2. Material rămas după cernere într-un ciur sau într-o sită. 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. ♦ (Metal.) Defect de turnare constînd în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. [< fr. refus].

REFUZ s. n. 1. faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ până la ~ = atât încât nu este loc pentru mai mult. 2. material rămas după cernere într-un ciur, într-o sită. 3. deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. ◊ (metal.) defect de turnare prin producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. (< fr. refus)

REFUZ ~uri n. 1) v. A REFUZA. ◊ Până la ~ până când nu mai încape nimic sau nimeni; până la maximum. 2) tehn. Material care rămâne după cernere, sortare etc. /<fr. refus

refuz n. fam. acțiunea de a refuza: a trata cu refuz. [Abstras din refuzà]. V. mahalagism.

1) *refúz n., pl. urĭ (fr. refus, d. refuser, a refuza). Acțiunea de a refuza: a suferi un refuz. Fam. A trata pe cineva cu refuz, a-l refuza.

FIN DE NON RECEVOIR (fr.) = Refuz ca neîntemeiat.

refuz s. n., pl. refuzuri

refuz s. n., pl. refuzuri

refuz s. n., pl. refuzuri

refuz vb., sb.

REFUZ s. v. respingere.

REFUZ s. neacceptare, respingere. (~ unei propuneri.)

femeie slabă la refuz expr. (glum.) femeie de moravuri ușoare.

plin până la refuz expr. umplut la capacitatea maximă.