REMUNERAȚIE, remunerații, s. f. Salariu, plată, remunerare. – Din fr. rémunération, lat. remuneratio.

remunerație sf [At: ȚICHINDEAL, F. 153/7 / V: ~iune, (îvr) ~rățiune / Pl: ~ii / E: fr rémuneration, lat remuneratio, -onis] Retribuție (1).

REMUNERAȚIE, remunerații, s. f. Retribuție, plată, remunerare. – Din fr. rémunération, lat. remuneratio.

REMUNERAȚIE, remunerații, s. f. Retribuție, plată; remunerare. Erau unele funcțiuni publice fără leafă; remunerația titularului era lăsată în seama vredniciei sale, s-o facă cît putea mai lucrativă. GHICA, S. XVI.

REMUNERAȚIE s.f. (Liv.) Retribuție, plată, remunerare. [Gen. -iei, var. remunerațiune s.f. / cf. fr. rémuneration, lat. remuneratio].

REMUNERAȚIE s. f. retribuție, plată, remunerare. (< fr. rémunération, lat. remuneratio)

REMUNERAȚIE ~i f. Plată în bani acordată unui angajat pentru prestarea unei munci; salariu, retribuție; leafă. [G.-D. remunerației; Sil. -ți-e] /

remunerațiune sf vz remunerație

remunerățiune sf vz remunerație

REMUNERAȚIUNE s.f. v. remunerație.

remunerați(un)e f. răsplată.

*remunerațiúne f. (lat. remuneratio, -ónis). Răsplată. Leafă. Onorar. – Și -áție.

remunerație (desp. -ți-e) s. f., art. remunerația (desp. -ți-a), g.-d. art. remunerației; pl. remunerații, art. remunerațiile (desp. -ți-i-)

remunerație (-ți-e) s. f., art. remunerația (-ți-a), g.-d. art. remunerației; pl. remunerații, art. remunerațiile (-ți-i-)

remunerație s. f. (sil. -ți-e), art. remunerația (sil. -ți-a), g.-d. art. remunerației; pl. remunerații, art. remunerațiile (sil. -ți-i-)

remunerație

REMUNERAȚIE s. 1. v. salariu. 2. v. plată.

REMUNERAȚIE s. 1. leafă, retribuție, salariu, (pop. și fam.) simbrie, (înv.) nafaca, năiem, (înv., în Mold.) hac. (Are ~ mare.) 2. plată, remunerare, retribuire, retribuție, (rar) remunerariu. (Care este ~ pentru munca ta?)

Famèlie mare, renumerație mică după buget – sînt cuvintele pe care polițaiul Pristanda le adresează prefectului Tipătescu în prima scenă din O scrisoare pierdută de Caragiale. Se aplică în ironie celor servili care se plîng că au nevoi multe și cîștig puțin; sau celor ce-și creează pretexte și scuze pe seama familiei numeroase. Dar pot fi adresate, mai ales sub formă interogativă, chiar și unuia fără familie, care în mod suspect cheltuiește mult peste veniturile sale avuabile: „Famèlie mare, renumerație mică – și atunci de unde?” înțelegîndu-se prin „famèlie” grupul de prieteni cu care respectivul se înhăitează și petrece. LIT.