opțiuni
  • info

13 definiții pentru reprobațiune

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REPROBAȚIUNE, reprobațiuni, s. f. (Rar) Reprobare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. réprobation, lat. reprobatio, -onis.

REPROBAȚIUNE, reprobațiuni, s. f. (Rar) Reprobare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. réprobation, lat. reprobatio, -onis.

reprobațiune sf [At: ODOBESCU, S. I, 32 / V: ~ie / Pl: ~ni / E: fr réprobation, lat reprobatio, -onis] (Rar) Dezaprobare.

REPROBAȚIUNE, reprobațiuni, s. f. (Rar) Reprobare. Am crezut că această reprobațiune provine de la vreun sentiment de antipatie în contră-mi. MACEDONSKI, O. IV 94. Acea critică... urzicînd pe cei demni de rîs și de reprobațiune. ODOBESCU, S. I 32.

REPROBAȚIUNE s.f. (Rar) Reprobare. [Cf. fr. réprobation, lat. reprobatio].

REPROBAȚIUNE s. f. reprobare. (< fr. réprobation, lat. reprobatio)

reprobați(un)e f. blam foarte energic.

*reprobațiúne f. (lat. re-probatio, -ónis). Acțiunea de a reproba, blam. – Și -áție, dar ob. -áre.

reprobație sf vz reprobațiune

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

reprobațiune (rar) (desp. re-pro-, -ți-u-) s. f., g.-d. art. reprobațiunii; pl. reprobațiuni

reprobațiune (rar) (re-pro-, -ți-u-) s. f., g.-d. art. reprobațiunii; pl. reprobațiuni

reprobațiune s. f. (sil. -pro-, -ți-u-), g.-d. art. reprobațiunii; pl. reprobațiuni

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

REPROBAȚIUNE s. v. blam, blamare, condamnare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare.

reprobațiune s. v. BLAM. BLAMARE. CONDAMNARE. DEZAPROBARE. ÎNFIERARE. NEAPROBARE. REPROBARE. RESPINGERE. STIGMATIZARE.

Intrare: reprobațiune
reprobațiune substantiv feminin
  • silabație: re-pro-ba-ți-u-ne info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reprobațiune
  • reprobațiunea
plural
  • reprobațiuni
  • reprobațiunile
genitiv-dativ singular
  • reprobațiuni
  • reprobațiunii
plural
  • reprobațiuni
  • reprobațiunilor
vocativ singular —
plural —
reprobație substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reprobație
  • reprobația
plural
  • reprobații
  • reprobațiile
genitiv-dativ singular
  • reprobații
  • reprobației
plural
  • reprobații
  • reprobațiilor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

reprobațiune, reprobațiunisubstantiv feminin

  • 1. rar Reprobare. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: reprobare
    • format_quote Am crezut că această reprobațiune provine de la vreun sentiment de antipatie în contră-mi. MACEDONSKI, O. IV 94. DLRLC
    • format_quote Acea critică... urzicînd pe cei demni de rîs și de reprobațiune. ODOBESCU, S. I 32. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.