reproș sn [At: KOGĂLNICEANU, S. 219 / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: fr reproche] Imputare.

REPROȘ, reproșuri, s. n. Imputare, dojană, mustrare, învinuire. În loc să-mi fii recunoscătoare, îmi mai faci reproșuri. SEBASTIAN, T. 36. Mă uit la tine și te văd gînditoare și-mi zic că tu poate suferi... și-mi aduc aminte de unele vorbe ale tale, de unele căutături de reproș. VLAHUȚĂ, O. AL. II 178. Am să-ți fac reproșuri... – Pentru ce? – Ai început a mă neglija. ALECSANDRI, T. 1670. – Pl. și: (învechit) reproșe (KOGĂLNICEANU, S. 219).

REPROȘ s.n. Învinuire; mustrare, imputare. [Pl. -șuri. / < fr. réproche].

REPROȘ s. n. învinuire; mustrare. (< fr. reproche)

REPROȘ ~uri n. Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulțumire pentru fapte sau vorbe reprobabile; bănuială; imputare; mustrare; dojană. Nu merită nici un ~. /<fr. reproche

reproș n. imputare (= fr. reproche).

*repróș n., pl. urĭ (fr. reproche). Mustrare, împutare, împutăcĭune, observațiune: a face cuĭva reproșurĭ.

reproș (desp. re-proș) s. n., pl. reproșuri

reproș (re-proș) s. n., pl. reproșuri

reproș s. n. (sil. -proș), pl. reproșuri

REPROȘ s. 1. imputare, imputație, învinuire, vină, (livr.) reprehensiune, (prin Mold.) bănat, (înv.) pricină, prihană. (Nu merită nici un ~.) 2. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dascălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ul pe care l-a primit, l-a cumințit.)

REPROȘ s. 1. imputare, imputație, învinuire, vină, (livr.) reprehensiune, (prin Mold.) bănat, (înv.) pricină, prihană. (Nu merită nici un ~.) 2. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care l-a primit, l-a cumințit.)