RESENTIMENT, resentimente, s. n. Sentiment ostil față de cineva, provocat de o nemulțumire mai veche; dușmănie, ură, pică, antipatie, resimțământ – Din fr. ressentiment.

resentiment sn [At: ASACHI, A. LIT. 4 / V: (înv) resimt~ / Pl: ~e / E: fr ressentiment] 1 Sentiment de ostilitate față de cineva (izvorât dintr-o nemulțumire mai veche) Si: aversiune (1), ranchiună, repulsie (1), (rar) resimțământ. 2 Mânie¹ (2).

RESENTIMENT, resentimente, s. n. Sentiment ostil față de cineva, pornire împotriva cuiva provocată de amintirea neplăcerilor suportate; dușmănie, ură, pică, resimțământ. – Din fr. ressentiment.

RESENTIMENT, resentimente, s. n. Sentiment ostil (față de cineva), pornire (izvorîtă dintr-o nemulțumire mai veche) împotriva cuiva. V. ciudă, pică. Îmi sînt frați și-i dojenesc fără resentiment. SADOVEANU, E. 24. Resentimentul meu împotriva lui se întoarse împotriva Clarei. GALACTION, O. I 103. Anca nu-l iubește pe Dragomir; are chiar un resentiment surd în contra lui. GHEREA, ST. CR. II 257.

RESENTIMENT s.n. Sentiment ostil față de cineva, izvorît dintr-o nemulțumire mai veche; ură, pică. [Pl. -te. / < fr. ressentiment, cf. lat. re – împotrivă + sentiment].

RESENTIMENT s. n. sentiment ostil față de cineva, izvorât dintr-o nemulțumire mai veche; antipatie. (< fr. ressentiment)

RESENTIMENT ~e n. Ostilitate față de o persoană, provocată de amintirea unor neplăceri mai vechi. /<fr. ressentiment

resentiment n. amintire despre o nedreptate cu dorința de a se răsbuna.

*resentimént n., pl. e (fr. ressentiment, d. ressentir, a simți pe urmă; it. risentimento. V. resimt). Aducere aminte despre o lovitură cu dorința de răzbunare: a păstra resentimentu uneĭ ofense.

resimtiment sn vz resentiment

resentiment s. n., pl. resentimente

resentiment s. n., pl. resentimente

resentiment s. n., pl. resentimente

RESENTIMENT s. v. antipatie.

RESENTIMENT s. antipatie, aversiune, ostilitate, pornire, repulsie, (livr.) repugnanță, resimțămînt. (Simte un ~ vizibil față de el.)

Resentiment ≠ sentiment^[1]