restituire sf [At: VLAHUȚĂ, A. O. III, 222 / Pl: ~ri / E: restitui] 1 Înapoiere. 2 (Rar) Refacere a unui monument arhitectural deteriorat Si: restaurare (1). 3 Reconstituire a unui text în forma originală.

RESTITUIRE, restituiri, s. f. Acțiunea de a restitui și rezultatul ei; înapoiere. Într-un proces pentru restituire de salar, intentat de Ministerul de Justiție unui magistrat destituit telegrafic, tînărul Priboianu, printr-o sentință foarte bine motivată, a respins acțiunea ministerului ca nefundată. VLAHUȚĂ, O. A. III 22.

RESTITUIRE, restituiri, s. f. Acțiunea de a restitui și rezultatul ei; înapoiere.

RESTITUIRE s.f. Acțiunea de a restitui și rezultatul ei; înapoiere; restituție (2). [Pron. -tu-i. / < restitui].

*restituțiúne f. (lat. restitutio, -ónis. V. constituțiune). Acțiunea de a restitui. – Și -úție, dar ob. -uíre.

restituire s. f., g.-d. art. restituirii; pl. restituiri

restituire s. f., g.-d. art. restituirii; pl. restituiri

restituire s. f. (sil. mf. -sti-), g.-d. art. restituirii; pl. restituiri

RESTITUIRE s. 1. v. rambursare. 2. v. înapoiere.

RESTITUIRE s. v. restaurare, restaurație.

RESTITUIRE s. 1. înapoiere, rambursare, (rar) restituție, (pop.) întoarcere, (înv.) ramburs, reînturnare. (~ unei datorii.) 2. înapoiere, redare. (~ bunurilor luate cuiva.)

restituire s. v. RESTAURARE. RESTAURAȚIE.