reziduu sn [At: MARIN, PR. I, 53/31 / P: ~du-u / V: ~diu (Pl: rezidui)^[1], resid / Pl: ~ri, ~duri / E: fr résiduu, lat residuum] 1 Restul care rămâne de la o operație de prelucrare chimică sau fizică a unui material brut. 2 Materie care se depune pe pereții sau pe fundul recipientelor în care se păstrează diferite substanțe lichide. 3 (Îs) ~ri furajere Deșeuri din industria alimentară care pot fi valorificate în alimentația animalelor.

REZIDUU, reziduuri, s. n. Restul rămas de la o operație de prelucrare chimică a unui material; materie care se depune pe pereții sau pe fundul recipientelor în care se păstrează diferite substanțe lichide. – Pronunțat: -du-u. – Pl. și: reziduri (BOGZA, A. Î. 66).

REZIDUU, reziduuri, s. n. Materie rămasă de la o operație de prelucrare chimică a unui material. ♦ Materie care se depune pe pereții sau pe fundul recipientelor unde se păstrează substanțe lichide sau unde se produce o ardere. [Pr.: -du-u. – Pl. și: reziduri] – Fr. résidu (lat. lit. residuum).

REZIDUU s.n. Materie rămasă în urma unei operații de prelucrare chimică a unui material. ♦ Materie care se depune pe pereții recipientelor unde se păstrează diferite substanțe lichide. [Pron. -du-u, pl. -uuri, -uri. / < fr. résidu, it. residuo, cf. lat. residuus].

REZIDUU s. n. 1. deșeu care rămâne în urma unei operații de prelucrare chimică a unui material. 2. materie care se depune pe pereții recipientelor în care se păstrează diferite substanțe lichide. (< fr. résidu, lat. residuum)

REZIDUU ~ri n. 1) Rămășiță provenită în urma prelucrării chimice sau fizice a unui material brut. 2) Depunere solidă pe fundul sau pe pereții unor recipiente în care se păstrează lichide. [G.-D. -du-u] /<lat. residiuum, fr. résidu

reziduu n. ceeace rămâne dintr’o substanță supusă unei acțiuni chimice.

*rezíduŭ n., pl. duurĭ (lat. residuum, d. re-sídere, a se lăsa la fund, d. sidere, a se așeza. V. șed). Rămășiță, rest: cenușa e reziduu arderiĭ lemnelor. Drojdie: reziduu s’a depus la fund.

resid sn vz reziduu

rezidiu sn vz reziduu

!reziduu [duu pron. duŭ] (desp. -duu) / reziduu [duu pron. duu] (desp. -du-u) s. n., art. reziduul (desp. -du-ul); pl. reziduuri

reziduu (-du-u) s. n., art. reziduul; pl. reziduuri

reziduu s. n. (sil. -du-u), art. reziduul; pl. reziduuri

reziduu

reziduu, -uuri.

reziduu solid, (engl.= residue) material rezistent în procesul de alterare și rămas „in situ”, netransformat; r.s. îmbracă forma unor min. sau fragmente litice relicte – ex.: zircon, cuarțite – și însoțește în scoarța de alterare neoformațiile argiloase.

REZÍDUU (< lat., fr.) s. n. Restul rămas de la o operație de prelucrare fizică sau chimică a unui material brut (ex. păcura, cenușa etc.). (PEDOL.) R. fix = conținutul total de săruri solubile din soluția solului, exprimat în procente sau în mg/100 g sol. ♦ Fig. Ceea ce este lipsit de valoare; inutil, inutilizabil.