REÎNTOARCE, reîntorc, vb. III. Refl. A se întoarce din nou la locul de plecare; a reveni, a se înapoia. – Pref. re- + întoarce (după fr. retourner).

reîntoarce [At: BĂLCESCU, M. V. 23 / V: ren~ / Pzi: reîntorc / E: re¹- + întoarce cf fr retourner] 1 vr A se întoarce din nou la locul de plecare Si: a reveni. 2 vt (Îdt) A da înapoi (ceva) Si: a restitui (1).

REÎNTOARCE, reîntorc, vb. III. Refl. A se întoarce din nou la locul de plecare; a reveni, a se înapoia. – Re¹- + întoarce (după fr. retourner).

REÎNTOARCE, reîntorc, vb. III. Refl. A se întoarce din nou la locul de plecare, a reveni. Proscris, în a mea țară eu nu mă voi rentoarce. BOLINTINEANU, O. 2. Ea stă-n palat ascunsă... Ce-o să devin cu ea, Căci a se reîntoarce la-al ei castel nu vrea. ALECSANDRI, T. II 155. ◊ Fig. Scumpa ei copilărie se reîntoarce înapoi. MACEDONSKI, O. I 87. – Scris și: rentoarce.

A REÎNTOARCE reîntorc tranz. A face să se reîntoarcă. /re- + a întoarce

A SE REÎNTOARCE mă reîntorc intranz. A se întoarce din nou; a se reînturna; a se înapoia. /re- + a se întoarce

reîntoarce v. 1. a întoarce ce a luat; 2. a duce înapoi.

rentoarce v vz reîntoarce

*reîntórc, -tórs, a -toárce v. tr. (re- și întorc, după fr. retourner). Întorc ĭar. V. refl. Greșit îld. mă întorc (înapoĭ), mă întorn, revin la punctu de plecare.

reîntoarce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. reîntorc, 2 sg. reîntorci, 3 sg. reîntoarce, perf. s. 1 sg. reîntorsei, 1 pl. reîntoarserăm, m.m.c.p. 1 pl. reîntorseserăm; conj. prez. 1 sg. să reîntorc, 3 sg. să reîntoarcă; ger. reîntorcând; part. reîntors

reîntoarce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. reîntorc, perf. s. 1 sg. reîntorsei, 1 pl. reîntoarserăm; part. reîntors

reîntoarce vb. întoarce

REÎNTOARCE vb. a se returna, a reveni, (pop.) a se reînturna. (A se ~ la punctul de plecare.)

REÎNTOARCE vb. a se returna, a reveni, (pop.) a se reînturna. (A se ~ la punctul de plecare.)