ropot sn [At: DRĂGHICI, R. 159/28 / V: ~ă sf / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: bg ропот] 1 Zgomot produs de copitele unui cal (rar, ale unui alt animal) care aleargă. 2 Alergare (1). 3 Zgomot produs de pași (repezi) Si: tropăit. 4 (Îlav) În ~, într-un ~ (sau într-o ~ă) Într-o fugă. 5 (Rar; îe) A da un ~ (sau o ~ă) A da o fugă. 6 Gălăgie și zgomot. 7 Agitație (1). 8 Mișcare săltăreață (și zgomotoasă) în timpul dansului. 9 (Pex; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 10 Melodia după care se execută ropotul (9). 11 (De obicei determinat prin „de ploaie”, „de grindină”; șîf ropotă) Cădere precipitată și zgomotoasă (de scurtă durată) Si: aversă, răpăială (1), ropotire (1), ropotit (1), (reg) rop (3), rostopală (4). 12 Zgomotul produs de ropot (11) Si: ropotire (2), ropotit (2), (reg) rop (4). 13 Succesiune de lovituri ritmice Si: ropotire (3), ropotit (3). 14 Curgere repede și zgomotoasă a unui torent sau a valurilor în mișcare Si: ropotire (4), ropotit (4). 15 (De obicei determinat prin „de aplauze”) Izbucnire de aplauze Si: ropotire (5), ropotit (5). 16 Zgomotul aplauzelor Si: ropotire (6), ropotit (6). 17 (Reg; îf ropotă) Mâncare (lichidă) gătită rău, care nu se poate mânca. 18 (Ban) Agonie (1). 19 (Îe) A pune ~ A trage să moară.

ROPOT, ropote, s. n. 1. Zgomot produs de loviturile dese ale copitelor unui cal care aleargă (tare) În tăcere deodată răzbătu ropotul unui umblet de cal. SADOVEANU, O. I 381. Crește-n zare goana pulberii stîrnite, Zguduie pămîntul ropot de copite. IOSIF, P. 59. ♦ Mersul unui cal în trap; goană. La țipătul de năvală cunoscut de ei, călăreții porniră în ropot spre Murgeni. SADOVEANU, O. VII 170. Dă bici iepelor și iar mai trage un ropot. CREANGĂ, O. A. 124. ◊ Fig. Un ropot de alergătură repede... se auzi prin cerdacul larg din față. HOGAȘ, M. N. 29. 2. Cădere precipitată și zgomotoasă (de scurtă durată) de ploaie sau grindină; zgomotul produs de această cădere. Cu un ropot de parcă li se prăbușea cerul în cap, îi izbi vijelia. DUMITRIU, P. F. 15. Începu să se audă ropotul ploii venind din urmă. SADOVEANU, O. IV 441. Vara acelui an se vestea sub semnul ropotelor de grindină. C. PETRESCU, A. R. 5. Și ca ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecîndu-l, vin săgeți de pretutindeni. EMINESCU, O. I 184. ♦ Curgere repede (și zgomotoasă) a unui torent sau a valurilor în mișcare. Ropotele valurilor care se zvîrcoleau năvalnic... o învăluiau cu zgomote asurzitoare. REBREANU, I. 117. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad, Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa-n vad. COȘBUC, P. I 48. Apele în ropot S-aud din munte coborînd. VLAHUȚĂ, O. A. 30. 3. (De obicei determinat prin «de aplauze») Zgomot produs de aplauze; izbucnire (repetată) de aplauze. În ropotul aplauzelor se amestecă acuma glasul lui Grigore. REBREANU, R. I 197. Un ropot de aplauze – și cortina de dril se lăsă pe mica scenă acoperită de ramurile a doi salcîmi. VLAHUȚĂ, O. A. 243. 4. Mișcare vioaie, săltăreață (și zgomotoasă) de învîrtire la dans. Și tragem un ropot și două și trei, de era cît pe ce să scoatem sufletul din popă. CREANGĂ, A. 94.

ROPOT ~e n. 1) Zgomot puternic, cadențat și uniform, produs de unele fenomene naturale (ploaie, grindină, valuri, torente de apă etc.), ființe sau obiecte (copitele cailor, motoare etc.). 2) Goană a cailor. 3) Zgomot brusc, puternic și răsunător, produs de aplauze. /<bulg. ropot

ropot n. 1. mersul calului între pas și galop; 2. sgomotul unui asemenea mers: un ropot de cai; 3. fugă: purcelul dă un ropot pe sub laiți CR.; 4. fig. mers repede: ale râurilor ape ce sclipesc fugind în ropot EM. [Onomatopee].

rópot n., pl. e (vsl. ruputu, ropotŭ, murmur; bg. rus. rópot, rudă cu tropot, hropot, răpcĭugă). Mold. Trans. Răpăĭală, zgomotu multor copite cînd izbesc pămîntu în fugă, al ploiĭ răpezĭ pe acoperemînt ș. a.: cît a ținut ropotu (Sov. 249). A da, a trage un ropot, a trage o fugă, a cădea răpede (ploaĭa). V. bură.

ropotă sf vz ropot

ropot s. n., pl. ropote

ropot s. n., pl. ropote

ropot s. n., pl. ropote

ropot (ropote), s. n. – Răpăială, tropăială, bătaie din palme. – Mr. (a)roput. Sl. ropotŭ, rŭpŭtŭ (Cihac, II, 306; Conev 94); cf. slov., ceh., rus. ropot. – Der. ropoti, vb. (a păcăni, a țăcăni), din sl. rŭpŭtati; ropăi, vb. (a ropoti), rezultatul contaminării lui ropoti cu răpăi; ropotit (var. ropăit,ropăială, ropoteală), s. f. (ropot); ropotitor, adj. (sonor, care ropotește).

ROPOT s. v. agonie.

ROPOT s. 1. v. răpăit. 2. răpăială. (Un ~ de aplauze.) 3. tropăit. (Un ~ de bocanci.)

ROPOT s. 1. răpăială, răpăit, răpăitură, ropotire, ropotit, (reg.) ropăială. (Un ~ de ploaie.) 2. răpăială. (Un ~ de aplauze.) 3. tropăit. (Un ~ de bocanci.)

ropot s. v. AGONIE.