rostui [At: CARAGIALE, O. IV, 346 / V: ~trui / Pzi: ~esc / E: rost¹ + -ui] 1 vt A forma rostul (12) urzelii la războiul de țesut Si: rosti (7). 2-3 vtr A umple cu material de umplutură și a netezi golurile dintre crăpăturile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. 4 vt A pune în ordine Si: a aranja (1), (pop) a rosti (18). 5 vt A procura ceva (prin mijloace improvizate) Si: a face rost (36), (pop) a rosti 6 vt A aranja (9) pe cineva bine, într-o o slujbă, printr-o căsătorie etc.

ROSTUI, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune în ordine; a aranja așa cum trebuie. Ar trebui totuși să-și rostuiască treburile. DAN, U. 5. N-am mai zăbovit pe aici o zi mai mult decît mi-a trebuit ca să-mi rostuiesc daraverile. M. I. CARAGIALE, C. 92; [Bolovanii] la rînd ciocanul îi așază, frumos mistria-i rostuiește. CARAGIALE, O. III 123. ◊ Fig. Rostuia curățenia, încît sticlea sărăcia ca apa din fîntînă. VORNIC, P. 201. ♦ A așeza pe cineva într-un loc, într-un post, într-o situație convenabilă. V. căpătui. Luna trecută putuse să ajungă la Iași, unde-și găsise prieteni, care au căutat să-l rostuiască. CAMIL PETRESCU, O. II 549. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. Nici nu s-a gîndit ieri de loc că s-ar putea sau ar trebui să-și rostuiască un porc. REBREANU, R. II 162. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile sau blocurile de piatră ale unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. 4. A forma cu mîna rostul urzelii la războiul de țesut.

A ROSTUI ~iesc tranz. 1) A așeza conform unor cerințe de ordin practic. 2) (persoane) A aranja într-un post, într-un loc bun. 3) rar A găsi la repezeală. 4) (urzeală) A face să formeze un rost. 5) (rosturile unei construcții) A astupa cu mortar sau cu un alt material (pentru a împiedica pătrunderea apei). /rost + suf. ~ui

rostrui v vz rostui

rostui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiesc, 3 sg. rostuiește, imperf. 1 rostuiam; conj. prez. 1 sg. să rostuiesc, 3 să rostuiască

rostui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiesc, imperf. 3 sg. rostuia; conj. prez. 3 să rostuiască

rostui vb., ind. prez. 1 sg. și. 3 pl. rostuiesc, imperf. 3 sg. rostuia; conj. prez. 3 sg. și pl. rostuiască

rostui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostuiesc, conj. rostuiască)

ROSTUI vb. 1. v. rândui. 2. (TEXT.) a năvădi, a rosti. (A ~ urzeala.)

ROSTUI vb. v. așeza, procura.

ROSTUI vb. 1. a rîndui, (pop.) a rosti. (A ~ cele necesare.) 2. (TEXT.) a năvădi, a rosti. (A ~ urzeala.)

rostui vb. v. AȘEZA. PROCURA.