rugă¹ sf [At: PSALT, HUR. 2^V/18 / Pl: rugi, (înv) ruge / E: pvb ruga] 1 Rugăminte (1). 2 Rugăciune (2). 3 (Reg; îs) ~ga cea mare Rugăciune (2) făcută când în casă e cineva grav bolnav. 4 (Îlv) A face (sau a da, a aduce) ~ sau a-și face ~a, a fi în ~, a sta la (sau, înv, cu, spre) ~ A se ruga (6). 5 (Trs; mpl) Serviciu religios în timpul păresimilor Si: priveghere, (îpp) denie (4). 6 (Trs; Mar) Capelă 7 (Mar; Trs) Biserică (1). 8 (Mar; Trs) Mănăstire. 9 (Trs; Ban) Troiță. 10 (Reg) Serbare a patronului unei biserici creștine Si: hram (2). 11 (Reg; pex) Patronul unei biserici Si: hram (1). 12 Șezătoare. 13 (Reg; îe) A se duce ~ A se duce vestea.

RUGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. Vin cu rugă în cuvinte și cu lacrămi în priviri Să mă ierți că voiei tale am ieșit cu-mpotriviri. EFTIMIU, Î. 21. Doi vineți ochi în suflet mă săgeată... Să fie numai o părere oare? Mi s-a părut că-mi povesteau o rugă. IOSIF, P. 19. Ea-l oprește-n loc cu ochii și c-o mult smerită rugă. EMINESCU, O. I 80. 2. Rugăciune. Ruga mea e fără cuvinte Și cîntul, doamne, mi-e fără glas. ARGHEZI, V. 48. Erau ocări în larma lunaticei orhestre Și rugă arzătoare în tainicul ei zvon. TOPÎRCEANU, B. 38. Te rog soție iubită, fă o rugă umilită pentru suflețelul meu. MARIAN, Î. 21. Precum se urcă tămîia-n sus, Nalță-se ruga-mi pînă la tine. HELIADE, O. I 110. 3. (Transilv.) Cruce sau troiță ridicată la marginea satului. Lîngă Rîpița este o rugă, lîngă rugă este o fîntînă. SLAVICI, O. I 68. 4. (Transilv.) Serbarea patronului unei biserici sau mănăstiri; p. ext. tîrg care are loc cu acest prilej.

RUGĂ ~i f. 1) v. RUGĂMINTE. 2) v. RUGĂCIUNE. /v. a ruga

rugă f. 1. rugăciune: să ’nalțe la cer o sfântă rugă AL.; 2. Tr. sărbătoare pentru hramul bisericii. [Abstras din rugà].

rúgă f., pl. ĭ (d. rog, a ruga). Rugăcĭune către Dumnezeŭ. Rugăminte: mĭ-a fost ruga în zadar. Vest. Icoană saŭ cruce (troiță) pusă pe la răspîntiĭ p. închinare. Trans. Hram, sărbătoarea hramuluĭ. Ban. Meh. Hațeg. (rTP. 1, 105; BSG. 1937, 59). Nedeĭe, mic bîlcĭ și horă.

rugă s. f., g.-d. art. rugii; pl. rugi

rugă s. f., g.-d. art. rugii; pl. rugi

rugă s. f., g.-d. art. rugii; pl. rugi

RUGĂ s. 1. v. rugăminte. 2. v. rugăciune.

RUGĂ s. v. cruce, denie, hram, troiță.

RUGĂ s. 1. rugăciune, rugăminte, (pop.) rugare, (înv.) regea, regealîc. (Vrea să-i facă o ~.) 2. (BIS.) închinare, închinăciune, rugăciune, (înv. și reg.) ocinaș, (înv.) molitvă, rugare, rugăminte. (Mergea zilnic la ~.)

rugă s. v. CRUCE. DENIE. HRAM. TROIȚĂ.

rugă, rugi, s.f. – Rugăciune: „Doamne, ascultă ruga mea!” (Farcaș, 2009). – Din ruga (< lat. rogare) (Scriban, DEX, MDA).