răcni² vt [At: ANON. CAR. / Pzi: ~nesc / E: srb rignuti] (Ban) A voma.

răcni¹ [At: N. TEST. (1648), 310^v/20 / V: (pop) răgni, (Trs) răhni, (reg) râc~ / Pzi: ~nesc / E: vsl рыкиѫти] 1 vi (D. animale) A scoate strigătul caracteristic speciei Cf rage (1). 2-3 vti (D. oameni) A scoate strigăte puternice (de durere, de mânie, de spaimă etc.). 4-5 vti (D. oameni) A spune ceva cu glas foarte tare Si: a țipa, a urla, a zbiera. 6-7 vti (D. oameni) A se răsti la cineva.

RĂCNI, răcnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale) Ă scoate strigătul caracteristic speciei; a rage, a mugi, a zbiera. Și ce face o panteră, cînd s-aruncă să atace... Rupe membru după membru și răcnește fericită. MACEDONSKI, O. II 439. [Leul] răcnea de se cutremurau codrii. ISPIRESCU, L. 17. ◊ (Despre păsări) Vulturul din nori Răcni falnic de trei ori. ALECSANDRI, P. A. 49. Gruia un corb auzea Tot răcnind și croncănind. BIBICESCU, P. P. 297. Noaptea răcnește, Ziua s-odihnește (Buha). GOROVEI, C. 33. ◊ Fig. Marea cenușie și cu creste uriașe, albe, răcnea atotputernică. DUMITRIU, P. F. 23. Răcnească furtuna de furie suptă, Și geamă ca iadul din basme oceanul, Tu dă-te cu totul nădejdii și luptă. NECULUȚĂ, Ț. D. 39. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte puternice (de durere, de mînie); p. ext. a vorbi foarte tare. V. striga, vocifera. Apoi îl luă de după gît pe Adam și-i răcni în ureche. DUMITRIU, P. F. 16. I se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Ticăitul boier răcnea cît putea. NEGRUZZI, S. I 156. Badiul țipă și răcnește. TEODORESCU, P. P. 541. ◊ (Adesea urmat de numele unui animal, luat ca termen de comparație) Și răcnind ca un leu se luă la luptă. ISPIRESCU, L. 27. A sărit din somn, răcnind ca un taur. CREANGĂ, A. 101. ◊ Fig. Inima în el plîngea și răcnea: știu atît de mult! GALACTION, O. I 201. ◊ Tranz. (Rar) Nevasta lui Mogrea duruie la mașina de cusut, încît trebuie să-și răcnească din răsputeri cuvintele. C. PETRESCU, Î. II 128.

A RĂCNI ~esc intranz. 1) (despre persoane) A scoate răcnete; a produce sunete puternice și stridente; a striga; a țipa. 2) (despre copii) A plânge cu voce tare. 3) (despre animale) A scoate sunete caracteristice speciei; a rage; a mugi; a zbiera. 4) pop. A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a striga; a țipa; a vocifera. /<sl. ryknonti

răcnì v. 1. a striga tare (vorbind de lei și de tigrii); 2. fam. a striga turbat, a urla ca fiarele. [Slav. RYKNÕTJ].

răgni v vz răcni¹

răhni¹ v vz răcni

râcni v vz răcni¹

răcnésc v. intr. (vsl. ryknonti, rykati, a mugi [V. rîcăĭesc]; sîrb. riknuti, rus. ryknútĭ. V. rag). Strig tare ca să înfricoșez pe cineva orĭ ca să-mĭ arăt furia orĭ ca să fiŭ auzit de departe. – În vest răgnesc (ca icnesc, ignesc). V. țip.

răgnésc, V. răcnesc.

răcni (a ~) (a striga) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcnesc, 3 sg. răcnește, imperf. 1 răcneam; conj. prez. 1 sg. să răcnesc, 3 să răcnească

răcni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcnesc, imperf. 3 sg. răcnea; conj. prez. 3 să răcnească

răcni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcnesc, imperf. 3 sg. răcnea; conj. prez. 3 sg. și pl. răcnească

răcni

răcnesc, -neam 1 imp.

răcni (răcnesc, răcnit), vb. – A striga, a țipa, a rage. – Var. răgni. Sl. ryknąti (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 303), cf. sb. riknuti. – Der. răcnet, s. n. (țipăt, strigăt); răcnitură, s. f. (strigăt).

RĂCNI vb. 1. v. striga. 2. v. vocifera. 3. v. răsti.

RĂCNI vb. 1. a striga, a țipa, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 2. a striga, a țipa, a urla, a vocifera, a zbiera. (Ia nu mai ~, că te aud!) 3. a se răsti, a striga, a țipa, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce ~ așa la mine?)

A răcni ≠ a șopti