răscumpărare sf [At: VARLAAM, C. 26 / Pl: ~rări / E: răscumpăra] 1 Obținere a eliberării sau a vieții unui captiv, a unui rob, în schimbul unei plăți. 2 (Înv) Eliberare a unui rob din captivitate, prin forța armelor. 3 Răsplată (1). 4 Mântuire. 5 Plătirea prețului unui lucru vândut sau amanetat pentru a reintra în proprietatea acelui lucru. 6 (Înv) Răzbunare (2). 7 (Înv) Pedeapsă. 8 (Înv) Satisfacție.

RĂSCUMPĂRARE, răscumpărări, s. f. Faptul de a răscumpăra. 1. Plătirea unei sume pentru a readuce în stăpînire un bun înstrăinat. 2. Obținerea eliberării unui rob sau a unui prizonier (în schimbul unei sume de bani). Abia de ieri căzut-ai prin arme în robie... Mă prind că, dacă soarta vreodată m-ar lovi, A mea răscumpărare cam mult ar zăbovi. MACEDONSKI, O. II 211. 3. Compensație. Să se întrebe acești ultimi profitori ce răscumpărare se poate da poporului. SADOVEANU, E. 55. Ce cere craiul drept răscumpărare? – Să-i dai voie să clădească un castel la Severin. DAVILA, V. V. 76.

răscumpărare f. 1. acțiunea de a răscumpăra; 2. prețul de răscumpărare a unui captiv; 3. scăpare de păcate.

răscumpăráre f. Acțiunea de a saŭ de a te răscumpăra.

răscumpărare s. f., g.-d. art. răscumpărării; pl. răscumpărări

răscumpărare s. f., g.-d. art. răscumpărării; pl. răscumpărări

răscumpărare s. f., g.-d. art. răscumpărării; pl. răscumpărări

RĂSCUMPĂRARE s. v. răzbunare.

răscumpărare s. v. RĂZBUNARE.

răscumpărare, răscumpărări s. f. (Bis.) Actul săvârșit de Iisus Hristos prin jertfa Sa pe cruce, prin care a luat asupra Lui păcatele oamenilor, mântuind neamul omenesc din robia păcatului și a morții și împăcându-l cu Dumnezeu; mântuire. – Din răscumpăra.