răspundere sf [At: CORESI, EV. 327 / S și: res~ / Pl: ~ri / E: răspunde] 1 (Înv) Ceea ce se comunică unei persoane care a întrebat ceva sau care s-a adresat cuiva Si: răspuns² (1). 2 (Rar) Pronunțare. 3 (Îvr) Semnificație. 4 (Îvr) Promisiune. 5 (Îvr) Decizie a unei autorități Si: răspuns² (11). 6 Responsabilitate (1). 7 (Îe) A trage (sau a chema) (pe cineva) la ~ A obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale. 8 (Îe; în legătură cu verbe ca „a avea”, „a trezi”, „a lipsi”, „a munci” etc.) Simț de ~ sau simțul ~rii Faptul de a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite și de a lucra cu seriozitate pentru executarea lor. 9 (Îe) Pe ~a mea (sau ta, sa etc.) Pe garanția mea (sau ta, sa etc.). 10 (Înv) Scuză. 11 (Înv) Pedeapsă. 12 (Înv) Plată. 13 (Jur) Consecință rezultată din neîmplinirea unei obligații legale.

RĂSPUNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde de un lucru; conștiința sau sentimentul de a fi responsabil; responsabilitate. Tocmai de aceea am fost trimis în acest loc de grea răspundere. REBREANU, R. II 227. ◊ (Construit cu verbe ca: «a avea», «a purta», «a lua», «a asuma» etc.) Noi avem răspundere grea și eu singur o am și mai grea. DUMITRIU, N. 278. Cine își ia răspunderea unei căsătorii, care este un act foarte serios? PAS, Z. I 95. Eu mi-am declinat de mult orice răspundere. REBREANU, R. I 182. ◊ Expr. A trage sau a chema (pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale. N-avea pe cine chema la răspundere. C. PETRESCU, Î. II 127. (A avea) simț de răspundere (sau simțul răspunderii) = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu rîvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială) a cuiva.

RĂSPUNDERE ~i f. Atitudine responsabilă de obligațiile proprii; responsabilitate. Lucrează cu toată ~ea. ♦ A purta ~ a fi responsabil. A avea simț de ~ (sau simțul ~ii) a-și da seama de importanța sarcinilor ce urmează a fi realizate. Lipsă de ~ atitudine indiferentă față de obligațiile proprii. A trage (sau a chema) pe cineva la ~ a cere cuiva socoteală în fața unor instanțe. Pe ~ea cuiva pe garanția cuiva. /v. a răspunde

răspundere f. acțiunea de a răspunde și rezultatul ei. 1. garanție: sub răspunderea mea; 2. responsabilitate: primesc toată răspunderea.

răspúndere f. Responsabilitate, garanție: pe (orĭ supt) răspunderea mea, îmĭ ĭaŭ toată răspunderea. A trage la răspundere, a face răspunzător, a obliga să dea socoteală.

răspundere s. f., g.-d. art. răspunderii; pl. răspunderi

răspundere s. f., g.-d. art. răspunderii; pl. răspunderi

răspundere s. f., g.-d. art. răspunderii; pl. răspunderi

RĂSPUNDERE s. 1. v. îndatorire. 2. responsabilitate, (înv.) răspuns, răspunzătate. (Lucrează cu toată ~.) 3. v. sarcină.

RĂSPUNDERE s. v. achitare, lichidare, onorare, plată, plătire, răspuns.

RĂSPUNDERE s. 1. îndatorire, obligație. (Are multe ~.) 2. responsabilitate, (înv.) răspuns, răspunzătate. (Lucrează cu toată ~.) 3. responsabilitate, sarcină. (Grea ~ și-a luat.)

răspundere s. v. ACHITARE. LICHIDARE. ONORARE. PLATĂ. PLĂTIRE. RĂSPUNS.

RĂSPÚNDERE (< răspunde) s. f. 1. Obligația de a da seamă, de a răspunde (moral, material etc.) de îndeplinirea ori de neîndeplinirea unor acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ♦ (Dr.) R. colectivă = r. a unui organ colegial, în întregul său, pentru executarea obligațiilor ce intră în atribuțiile sale potrivit legii. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a cere cuiva socoteală, a-l face responsabil pentru faptele sale. ◊ Pe răspunderea cuiva = pe garanția materială sau morală a cuiva. 2. (Dr.) Consecință a neîndeplinirii din culpă a unei obligații. ◊ R. civilă = obligația debitorului care nu a executat contractul sau a săvârșit, în afară de contract, o faptă păgubitoare, de a repara prejudiciul cauzat astfel (r. contractuală și r. delinctuală). ◊ R. materială = obligația angajatului de a repara paguba cauzată celui care l-a angajat. ◊ R. disciplinară = obligația de suportare, de către angajatul care a încălcat regulile de disciplină a muncii, a unei pedepse (pedeapsă disciplinară). ◊ R. penală = suportarea unor pedepse de către cel care săvârșește o infracțiune. ◊ R. internațională = suportarea, de către statul care a încălcat anumite norme de drept internațional ori de către persoana fizică vinovată, a unor sancțiuni de ordin moral, politic, penal, precum și obligația de reparare a pagubelor astfel cauzate.