opțiuni
  • info

12 definiții pentru răufăcător (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂUFĂCĂTOR, -OARE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător.

RĂUFĂCĂTOR, -OARE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. – Rău + făcător.

răufăcător, ~oare smf, a [At: COD. VOR. 148/4 / S și: rău-fă~/ Pl: ~i, ~oare, (îrg) răi-făcători, rele-făcătoare / E: rău + făcător după slv злотворьць] 1-2 (Îoc cu „binefăcător”) (Persoană) care face rău (141) altora. 3-4 (Persoană) care contravine legilor sociale și morale.

RĂUFĂCĂTOR, -OARE, răufăcători, -oare, s. m. și f. (În opoziție cu binefăcător) Persoană care face rău altora, care contravine legilor sociale și morale; făcător de rele. Voi face să se audă un rechizitoriu împotriva unor răufăcători. SADOVEANU, E. 154. Își șterge fruntea și privește ca un răufăcător împrejur. C. PETRESCU, Î. II 264. De vreo săptămînă răufăcătorii dau tîrcoale. REBREANU, R. I 234. ◊ (Adjectival) Acest om avea facultatea excepțională de a deveni un instrument răufăcător. BOLINTINEANU, O. 416.

RĂUFĂCĂTOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care face rău, care încalcă normele și legile; făcător de rele; infractor. /rău + făcător

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

răufăcător (desp. rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcători; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoare

răufăcător (rău-) adj. m., s. m., pl. răufăcători; adj. f., s. f. sg. și pl. răufăcătoare

răufăcător s. m., adj. m., pl. răufăcători; f. sg. și pl. răufăcătoare

răufăcător, pl. răufăcători

răufăcător.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂUFĂCĂTOR s. v. infractor.

RĂUFĂCĂTOR s. (JUR.) făptaș, făptuitor, infractor. (~ a fost prins.)

Răufăcător ≠ binefăcător

Intrare: răufăcător (s.m.)
răufăcător2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răufăcător
  • răufăcătorul
  • răufăcătoru‑
plural
  • răufăcători
  • răufăcătorii
genitiv-dativ singular
  • răufăcător
  • răufăcătorului
plural
  • răufăcători
  • răufăcătorilor
vocativ singular
  • răufăcătorule
plural
  • răufăcătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

răufăcător, răufăcătorisubstantiv masculin
răufăcătoare, răufăcătoaresubstantiv feminin
răufăcător, răufăcătoareadjectiv

  • 1. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: făptaș făptuitor infractor antonime: binefăcător binefăcător
    • format_quote Voi face să se audă un rechizitoriu împotriva unor răufăcători. SADOVEANU, E. 154. DLRLC
    • format_quote Își șterge fruntea și privește ca un răufăcător împrejur. C. PETRESCU, Î. II 264. DLRLC
    • format_quote De vreo săptămînă răufăcătorii dau tîrcoale. REBREANU, R. I 234. DLRLC
    • format_quote Acest om avea facultatea excepțională de a deveni un instrument răufăcător. BOLINTINEANU, O. 416. DLRLC
etimologie:
  • Rău + făcător DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.