săculteț sn [At: (1829), 20²/30 / V: (reg) ~eață sf, sec~ / Pl: ~e / E: sac + -ulteț] 1-4 (Îrg; șhp) Săculeț (1-4). 5 (Mol; spc) Sac în care cad grăunțele la moară. 6 (Înv; îf seculteț) Fileu (4) de păr. 7 (Înv; pan) Glandă în care moscul acumulează o secreție puternic și frumos mirositoare.

SĂCULTEȚ, săcultețe, s. n. (Regional) Săculeț. Mama Nastasia a scos dintr-o ladă un săculteț de catifea roșie. CONTEMPORANUL, III 654. Cu un săculteț de galbini se sui pe o trăsură, cîrnind spre un oraș învecinat. ȘEZ. V 79. ◊ Fig. Dădui mîna pe rînd cu părintele Filip, nalt și bărbos; cu judecătorul firav; cu doctorul alcătuit din săcultețe pline, scurte și groase. SADOVEANU, O. VIII 98. – Variantă: săculteață (ALECSANDRI, T. 200) s. f.

săculteț n. Mold. 1. sac mic; 2. sacul în care cad grăunțele. [Tras din săculete, diminutiv analogic (cf. cuculete)].

săculteață sf vz săculteț

săculteață f. Mold. pungă de bani: c’o săculteață gura mi-ai astupat AL. [V. săculteț].

săculéț n., pl. e (d. sac. D. rom. vine ngr. sakkulltsa). Sac mic saŭ pungă maĭ mare. – În est săcultéț, n., pl. e și teáță, f., pl. -tețe.

săculteț (reg.) s. n., pl. săcultețe

săculteț (reg.) s. n., pl. săcultețe

săculteț s. n., pl. săcultețe

SĂCULTEȚ s. v. săculeț, săcușor.

săculteț s. v. SĂCULEȚ. SĂCUȘOR.

SĂCULTEAȚĂ s. v. săculeț, săcușor.

săculteață s. v. SĂCULEȚ. SĂCUȘOR.

săculteț, săcultețe, s.n. (înv. și reg.) 1. săculeț, sac mic. 2. sac pentru grăunțe (la moară). 3. (în forma: seculteț) fileu (pentru strâns părul). 4. (înv.) glandă în care moscul acumulează o secreție puternic și plăcut mirositoare.