SCÂNCI, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ Intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

scânci [At: DOSOFTEI, PS. 253/13 / V: (reg) scăin~, schin~, schingi, scin~ / Pzi: ~ncesc / E: fo] 1 vi (D. câini, mai ales d. puii acestora și, rar, d. alte animale) A emite sunete caracteristice, de obicei scurte și repetate (de durere, de foame, de bucurie etc.) Vz a schelălăi (1), a scheuna (1). 2-3 vir (D. oameni, mai ales despre copii) A plânge înăbușit și întretăiat Si: (reg) a schercăni, a schindăni, a se schinciui, a schindisi², (nob) a schișmi. 4 vi (Fig; rar; prt) A-și manifesta regretul după... 5-6 vir (D. oameni; de obicei prt) A scoate sunete tânguitoare, plângărețe Si: a se văita. 7-8 vir (D. oameni) A emite sunete nearticulate, scurte, sacadate, înainte sau după plâns, ori însoțind o senzație de durere, un efort fizic etc. Si: a icni. 9-10 vir A vorbi cu glas scăzut, întretăiat, abia perceptibil (și plângător).

SCÂNCI, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.

A SCÂNCI ~esc intranz. 1) (mai ales despre copii) A plânge prefăcut, fără lacrimi, cu glas înăbușit. 2) (despre câini) A scoate repetat sunete ascuțite și jalnice; a scheuna. 3) (despre unele animale) A geme tânguitor. /<sl. skyțati

scâncì v. 1. a lătra (vorbind de căței); 2. fam. a plânge înnăbușit (vorbind de copii): băiatul începu să scâncească de foame ISP. [Slav. SKYČATI, a lătra].

cânci v vz scânci

scăinci v vz scânci

schinci² v vz scânci

schingi² v vz scânci

scinci v vz scânci

SCÎNCI, scîncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plînge cu glas slab, întrerupt, întretăiat. Scîncea în întuneric, pe un capăt de rogojină. SADOVEANU, M. C. 9. Copilașul cel mai mic se ridică, scîncind și frecîndu-și ochii. REBREANU, R. II 166. Cei mai mari acum, din sfadă, Stau pe-ncăierate puși; Cei mai mici, de foame-aduși, Se scîncesc și plîng grămadă Pe la uși. COȘBUC, P. I 224. Tresări prin vis și-și strîmbă fața, scîncindu-se într-un plîns uscat, ca un copil ce s-a speriat prin somn. VLAHUȚĂ, N. 39. ◊ Fig. Operele acestor lipsiți de talent ca și ale acelora care scîncesc și plîng, fiindcă așa e moda, aparțin coșului redacțiilor. GHEREA, ST. CR. III 176. ♦ (Despre animale, mai ales despre cîini) A se văita, a geme. Aceste lighioane fugeau ghemuindu-se și scîncind, ca sub spaima unui bici de foc. GALACTION, O. I 49. La picioare prepelicarul se încolăci mai apropiat, scîncind prin vis. C. PETRESCU, S. 24. ◊ Fig. Abia după ce trenul a frînat, scîncind jalnic din nenumăratele-i articulații înghețate, ușa biroului «Mișcare» s-a dat în lături. GALAN, Z. R. 126.

schincănésc, schincésc V. scîncesc.

scîncésc v. intr. (vsl. skončati, de unde și cr. dial. skunčati, a.î.; vsl. skyčati, a lătra; bg. skimtĭy, skimčĭv, scheun). Iron. Plîng maĭ încet și mult, vorbind de copiĭ: aceștĭ copiĭ scîncesc toată ziŭa. Plîng în general: haĭde și nu maĭ scînci! – Și schincănesc, schercănesc (Bz.) și schincesc.

scânci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncesc, 3 sg. scâncește, imperf. 1 scânceam; conj. prez. 1 sg. să scâncesc, 3 să scâncească

scânci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncesc, imperf. 3 sg. scâncea; conj. prez. 3 să scâncească

scânci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncesc, imperf. 3 sg. scâncea; conj. prez. 3 sg. și pl. scâncească

scînci (conj. scîncească)

scâncesc, -ceam 1 imp.

SCÂNCI vb. 1. (înv. și reg.) a (se) scrivi, (prin Munt.) a schercăni, (prin Olt. și Munt.) a (se) scârciumi, (peior.) a (se) smiorcăi, (reg. peior.) a (se) smârci, a (se) smârcâi, (glumeț) a orăcăi. (Un sugar care ~.) 2. v. smiorcăi.

SCÎNCI vb. 1. (înv. și reg.) a (se) scrivi, (prin Munt.) a schercăni, (prin Olt. și Munt.) a (se) scîrciumi, (peior.) a (se) smiorcăi, (reg. peior.) a (se) smîrci, a (se) smîrcîi, (glumeț) a orăcăi. (Un sugar care ~.) 2. a se lamenta, a se sclifosi, a se smiorcăi. (Nu mai ~ atîta!)

scînci (-cesc, -it), vb. – 1. A se smiorcăi, a geme, a se tîngui. – 2. A lătra. – Var. schinci, înv. scîncez. Trans. ocînci, Munt. schincăni. Creație expresivă. Der. din sl. skučati „a lătra” (Cihac, II, 329; Șeineanu, Chien, 239; Tiktin), cf. pol. skuczác „a geme”, este dificilă semantic și nu pare posibilă în ce privește fonetismul. – Der. scîncet, s. n. (geamăt; tînguit); scînceală, s. f. (scîncet).