SCĂUNOAIE, scăunoaie, s. f. Unealtă a dulgherului sau a dogarului, constând dintr-o bancă pe care lucrătorul stă călare, pentru a putea apăsa cu piciorul pe pedala care fixează lemnul de cioplit. [Pr.: scă-u-] – Scaun + suf. -oaie.

scăunoaie sf [At: DDRF / P: scă-u-noa-ie / Pl: ~ / E: scaun + -oaie] 1 Obiect de forma unei bănci pe care se așază rotarul, dulgherul, tâmplarul când lucrează cu cuțitoaia Si: scaun (52), (reg) capră de cuțitoit. 2 (Mol) Capră de tăiat lemne.

SCĂUNOAIE, scăunoaie, s. f. Unealtă a dulgherului sau a dogarului, constând dintr-o bancă pe care lucrătorul șade călare, pentru a putea apăsa cu piciorul pe pedala care fixează lemnul de cioplit. [Pr.: scă-u-] – Scaun + suf. -oaie.

SCĂUNOAIE, scăunoaie, s. f. (Popular) Unealtă a dulgherului sau a dogarului, constînd dintr-o bancă pe care lucrătorul șade călare pentru a putea apăsa cu piciorul pe o pedală și a fixa astfel lemnul de cioplit.

scăunoáĭe f., pl. oĭ (augm. d. scaun). Un fel de bancă pe care șezĭ călare apesînd cu picĭoru pe o pedală care ține strîns un lemn pe care vreĭ să-l cĭopleștĭ cu cuțitoaĭa. V. cobilă și tejghea.

scăunoaie (desp. scă-u-) s. f., art. scăunoaia, g.-d. art. scăunoaiei; pl. scăunoaie

scăunoaie (scă-u-) s. f., art. scăunoaia, g.-d. art. scăunoaiei; pl. scăunoaie

scăunoaie s. f. (sil. scă-u-), art. scăunoaia, g.-d. art. scăunoaiei; pl. scăunoaie

SCĂUNOAIE s. (TEHN.) scaun. (~ a dulgherului.)

SCĂUNOAIE s. (TEHN.) scaun. (~ a dulgherului.)