schelet sn [At: TEODORI, A. 62/5 / V: (înv) sce~, ~on, ~tr, ~tru, schie~, (reg) schilete / Pl: ~e, (rar) ~uri, ~eți sm / E: fr squelette, ger Skelett, it scheletro] 1 Totalitatea oaselor care susțin corpul animalelor vertebrate Si: osatură, sistem osos. 2 (Spc) Sistemul osos descărnat. 3 (D. ființe sau părți ale corpului lor; îla) De ~ Foarte slab Si: scheletic (2). 4 (Prin exagerare) Epitet dat unei ființe extrem de slabe, căreia i se văd oasele prin piele. 5 Totalitatea elementelor care constituie structura de rezistență a unei construcții, a unui sistem tehnic etc. Si: schelărie (2). 6 Ceea ce a mai rămas, în urma degradării, dintr-o construcție, dintr-un sistem tehnic etc. Si: osatură. 7 Ansamblul elementelor mai dure ale solului, care rezistă eroziunilor. 8 (Fig) Plan sumar redus la câteva idei generale, principale, care permite o vedere de ansamblu asupra unei lucrări științifice, literare, artistice, a unui proces, a unui fenomen etc. Si: schemă (2). 9 Caracter tipografic (lung și subțire) format din conturul literelor. 10 Totalitatea sunetelor (sau fonemelor) din care este format un cuvânt.

SCHELET, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor din corpul unui vertebrat (v. osatură); p. ext. sistemul osos așezat în poziția sa naturală. Scheletele înmormîntate de volburele năsipului arzător al pustiilor. EMINESCU, N. 24. Cetatea... rămase singură... ca un mare schelet de uriaș. NEGRUZZI, S. I 175. ◊ Fig. Salcîmii înșirați pe drum își îndoiau scheletele negre, scîrțîind cu jale. BART, E. 250. ♦ Fantomă. Schelet d-altă lume, cu forme cumplite, Rînjind, către mine privea neclintit. ALEXANDRESCU, M. 42. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistență al unei construcții sau al unui sistem tehnic. S-au întins grabnic grinzi și scări de lemn... sprijinite de scheletul podului căzut. SAHIA, N. 34. Pe undele încete își mișcă legănate Corăbii învechite scheletele de lemn. EMINESCU, O. I 63. La apusul zilei scheletul lor [al ruinelor] priveam. ALEXANDRESCU, P. 149. 3. Planul unei opere literare sau științifice; schemă. Se entuziasmează... înaintea concepțiunii prime, ideii prime, gîndului primordial, care nu e altceva decît scheletul intrigii. GHEREA, ST. CR. II 273. – Variantă: (învechit) scheletru (CONACHI, P. 227) s. n.

SCHELET s.n. 1. Partea osoasă a corpului unui om sau al unui animal; (spec.) totalitatea oaselor unui om sau ale unui animal vertebrat; osatură. 2. Totalitatea pieselor de rezistență care formează o construcție sau un sistem tehnic. 3. (Fig.) Plan, schemă sumară a unei opere literare, științifice etc. [< fr. squelette, cf. lat. sceletus, gr. skeletos].

SCHELET s. n. 1. partea osoasă sau calcaroasă a corpului la vertebrate; totalitatea oaselor unui vertebrat. 2. ansamblu de elemente care formează structura de rezistență a unei construcții sau a unui sistem tehnic; osatură. 3. (fig.) plan, schemă sumară a unei opere literare, științifice etc. 4. fracțiune granulometrică a solului, din elemente minerale mai mari de 2 mm. 5. caracter tipografic (lung și subțire) format din conturul literelor. 6. (lingv.) totalitatea sunetelor (fonemenelor) din care e format un cuvânt. (< fr. squelette)

SCHELET ~e n. 1) (la om și la animale) Ansamblul oaselor dintr-un organism; osatură. 2) fig. Ființă foarte slabă. 3) Totalitate a elementelor care constituie baza de rezistență a unei construcții; osatură; carcasă. ~ de avion. 4) fig. Construcție internă a unei opere scrise; schemă compozițională; osatură. /<ngr. skeletos, lat. sceletus, fr. squelette, germ. Skelett

schelet n. 1. totalitatea oaselor înșirate la om și la animalele vertebrate, în situațiunea lor naturală; 2. fig. om foarte slab, numai piele și oase; (poetic) pe undele încete ’și mișcă corăbii scheletele de lemn EM.; 3. primele liniamente sau idei: scheletul unei opere.

* schelét n., pl. e (fr. squelette, d. vgr. skeletós, uscat, de unde vine și lat. scéletus, schelet: it. schéletro). Totalitatea oaselor unuĭ om saŭ unuĭ animal așezate în ordinea lor naturală: moartea e reprezentată de multe orĭ supt forma unuĭ schelet omenesc. Fig. Persoană foarte slabă: acest om e un adevărat schelet. Schiță, plan redus, trăsăturĭ generale: scheletu uneĭ tragediĭ. Laturile și coastele saŭ alte rămășite dintr’un lucru: scheletu uneĭ corăbiĭ. V. osăminte, osatură, cherestea.

scheleton^2[1] sn vz schelet corectat(ă)

scheletr sn vz schelet

scheletru sn vz schelet

schielet sn vz schelet

schilete sn vz schelet

*FEMUR 🫀 Osul coapsei (de la încheietura coapsei pînă la genunchiu) (🖼 2068) (👉 SCHELET) [fr.].

SCHELETRU s. n. v. schelet.

schelet s. n., pl. schelete

schelet s. n., pl. schelete

schelet s. n., pl. schelete

schelet (-te), s. n. – Sistemul osos. Fr. squelette. – Der. scheletic, adj., din fr. squelettique.

SCHELET structură de rezistență a unei aeronave, asigurată de lonjeroane, montanți etc., legate între ele prin îmbinări elastice sau rigide.

SCHELÉT (< fr.) s. n. 1. (ANAT.) În sens restrâns, sistem osos; totalitatea oaselor unui corp animal sau uman pe care se fixează musculatura. În sens larg, structură care asigură suportul mecanic al corpului la animale și le protejează organele interne. Termenul se referă la atât la endoschelet (sistemul osos) cât și la exoschelet (înveliș rigid al corpului la unele nevertebrate, ec. la moluște sau artropode). 2. Parte de rezistență a unei construcții sau a unui sistem tehnic formată din grinzi și stâlpi, longeroane și nervuri etc., legate între ele rigid sau elastic și formând un sistem spațial. 3. Fig. Plan sumar al unei opere literare, științifice etc.; schemă (1). 4. (PEDOL.) Ansamblul fragmentelor de rocă cu diametrul mai mare de 2 mm prezentate în profilul de sol. Foarte abundent în unele soluri din regiuni de munte sau formate pe aluviuni grosiere, imprimându-le caracterul de sol schelet.

schelet ambulant expr (peior.) om sfrijit / pipernicit / firav.

SCHELET s. v. schemă.

SCHELET s. 1. v. sistem osos. 2. v. schelărie. 3. v. structură.

SCHELET s. 1. (ANAT.) osatură, sistem osos, (înv., în Transilv.) dabilă, (fig.) cherestea. (~ al unei ființe.) 2. schelărie. (~ unei construcții.) 3. osatură, structură. (~ de rezistență al unei construcții.) 4. schemă. (~ unei opere.)