SCHELĂLĂI, pers. 3 schelălăie, vb. IV. Intranz. A chelălăi. – Pref. s- + chelălăi.

schelălăi [At: KLEIN, D. 420 / V: (reg) scăl~, scelâlâi, șchelui, ~ăloi, ~ălui, ~elăi, ~erlăi, ~erl~, schilăi, schil~, schiol~, schirloloi, schiuli, șchil~, ștelălui / Pzi: 3 schelălăie, (rar) ~ește / E: s- + chelălăi] 1 vi (D. câini, pgn, d. alte animale) A scoate sunete plângătoare, ascuțite și repetate (de obicei de durere) Si: a chelălăi (1), a scheuna (1), (reg) a schencăni (1). 2-3 vir (D. oameni, mai ales d. copii mici; dep; pan) A plânge (continuu, strident) Si: a scheuna (2). 4 vt (Mun; îf scherlăi; c. i. copii) A bate (făcând să plângă, să urle).

A SCHELĂLĂI pers. 3 schelălăie intranz. 1) (mai ales despre câini) A scoate sunete ascuțite, dese și repetate. 2) fig. fam. (despre copii) A plânge cu sughițuri dese și repetate. /s + a chelălăi

schelălăì v. a chelălăi: (câinii) schelălăesc sălbatic, rod oasele deoparte AL. [V. chelălăì].

scălălăi v vz schelălăi

scelâlâi v vz schelălăi

schelăi v vz schelălăi

schelăloi v vz schelălăi

schelălui v vz schelălăi

scherlăi v vz schelălăi

scherlălăi v vz schelălăi

schilăi v vz schelălăi

schilălăi v vz schelălăi

schiolălăi v vz schelălăi

schirloloi v vz schelălăi

schiuli v vz schelălăi

șchelui v vz schelălăi

șchilălăi v vz schelălăi

ștelălui v vz schelălăi

chelălăĭésc v. intr. (ca și chelacăĭ). Vest. Țip de durere, vorbind de cînĭ. – Și schelălăĭesc (Munt. Mold.) chĭolălăĭesc, schĭolălăĭesc și schĭórlăĭ (Mold.), chilălăĭesc, schilălăĭesc și (Olt.) schílăĭ și -ĭésc.

schilă(lă)ĭésc V. chelălăĭesc.

schelălăi (a ~) vb., ind. prez. 3 schelălăie, imperf. 3 pl. schelălăiau; conj. prez. 3 să schelălăie

*schelălăi (a ~) vb., ind. prez. 3 schelălăie, imperf. 3 sg. schelălăia; conj. prez. 3 să schelălăie

schelălăi vb., ind. prez. 3 sg. schelălăie

schelălăesc, -lăește 3, -lăiam 1 imp.

SCHELĂLĂI vb. a chelălăi, a scheuna, (reg.) a țilăi. (Câinele ~.)

SCHELĂLĂI vb. a chelălăi, a scheuna, (reg.) a țilăi. (Cîinele ~.)