schismatic, ~ă a [At: GCR I, 329/26 / V: (înv) schim~, ~izm~, shis~, șis~ / Pl: ~ici, ~e / E: ngr σχισματικός, lat schismaticus, fr schismatique] 1 Care s-a separat formal de comunitatea religioasă creștină căreia îi aparține. 2 Care nu mai recunoaște autoritatea unei biserici creștine. 3 (Pgn) Separat de un grup de persoane până atunci unite, din cauza deosebirilor de păreri, a neînțelegerilor pe chestiuni de principiu etc.

SCHISMATIC, -Ă, schismatici, -e, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) care s-a desfăcut de comunitatea unei biserici. Bine nu intru în cercetare, cine e renegat sau eretic politic sau schismatic. GHICA, A. 793.

SCHISMATIC, -Ă adj., s.m. și f. (Persoană) care s-a separat de comunitatea unei biserici. [Cf. fr. schismatique].

SCHISMATIC, -Ă adj., s. m. f. (cel) care s-a separat de comunitatea unei biserici. (< lat. schismaticus, fr. schismatique)

SCHISMATIC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care a efectuat o schismă; care s-a detașat printr-o schismă. /<ngr. shismatikós, lat. schismaticus, fr. schismatique

schismatic a. și m. care se află în schismă.

schizmatic, ~ă a vz schismatic

shimatic, ~ă a vz schismatic

shismatic, ~ă a vz schismatic

șismatic, ~ă a vz schismatic

* schizmátic, -ă adj. (vgr. shismatikós). Care e în schizmă, disident, maĭ ales în religĭune Subst. Un schizmatic.

schismatic adj. m., pl. schismatici; f. schismatică, pl. schismatice

schismatic adj. m., pl. schismatici; f. schismatică, pl. schismatice

schismatic adj. m., pl. schismatici; f. sg. schismatică, pl. schismatice

SCHISMATIC s., adj. v. eretic.

SCHISMATIC s., adj. (BIS.) eretic, (pop.) necredincios, păgîn, (înv. și reg.) spurcat.