SCOICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluște care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenușii, care formează scheletul extern al animalului. ◊ Scoică de râu = gen de scoici comestibile care trăiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); moluscă din acest gen. Scoică de baltă (sau de lac) = gen de scoici comestibile care trăiesc de obicei în mâlul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta); moluscă din acest gen. Scoică-de-mărgăritar (sau de perle de mare) = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperiș (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică (1) sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. 4. Excrescență osoasă care se formează pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. 5. (La armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înșurubat percutorul. – Din sl. skolika.

scoică sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 8^r/32 / V: (reg) scaucă (Pl: scăuci), zguo~ / Pl: ~ici și (îvp) ~ice / E: slv сколька cf bg скойка] 1 Moluscă care trăiește pe fundul apelor și are corpul turtit lateral, adăpostit într-o cochilie calcaroasă bivalvă Si: lamelibranhiat. 2 (Prc) Cochilia scoicii (1) Si: (îvr) ostrică, ostrac. 3 (Pop; d. oameni; îe) A mânca numai zeamă de ~ici A fi foarte slab. 4 (Pop; d. oameni; îe) A se arde cu zeamă de ~ici A se supăra din nimic. 5 (Iht; îc) ~-de-baltă (sau de iazuri, de lac) Gen de lamelibranhiate cu valvele cochiliei mari, subțiri, lipsite de zimți la țâțână și cu carnea comestibilă, care trăiește în mâl Si: anodontă (Anodonta). 6 (Iht; îc) ~-de-râu Gen de lamelibranhiate cu valvele cochiliei alungite, de culoare brună-cenușie, cu pereții groși și rezistenți, care trăiește îngropat pe jumătate în nisipul de pe fundul paelor curgătoare (Unio). 7 (Iht; îc) ~-de-mărgăritar (sau de-perle-de-mare) Scoică (1) din regiunile marine tropicale, cu valvele cochiliei solzoase la exterior și sidefoase în interior, care produce boabele de mărgăritar, folosite ca pietre semiprețioase (Meleagrina margaritifera). 8 (Iht; îc) ~-de-perle-de-râu Scoică (1) răspândită din apele curgătoare limpezi, reci și sărace în calcar din Europa și din Asia, care produce perle mari (Margaritana margaritifera). 9 (Iht; rar; îc) ~-de-mare Stridie (Ostrea eculis). 10 (Pop; îe; d. oameni) A ajunge ca o ~ A deveni extrem de slab. 11 (Prc) Conținutul cărnos, comestibil al scoicii (1). 12 (Pan) Cochilie a gasteropodelor. 13 (Reg; pan) Carapacea broaștei țestoase. 14 (Reg) Organul genital al femeii. 15 (Reg) Figură într-un joc de copii care constă în lipirea palmelor îndoite fiecare în forma de căuș și lovirea lor de genunchi astfel încât să producă un sunet înfundat. 16 (Aht) Acoperiș mic, în formă de evantai, de obicei din sticlă fixată într-o armătură metalică, montat deasupra platformei unei scări de intrare într-o clădire, deasupra unei nișe (exterioare) etc. 17 (Atm; rar; îs) ~ca urechii Pavilion. 18 (Reg) Parte a joagărului construită din două bârne scobite pe toată lungimea lor, care formează un fel de șine pe care alunecă carul joagărului. 19 (Reg) Bârnă care leagă stâlpii casei în partea superioară. 20 (Reg) Fiecare dintre grinzile care se pun în curmeziș pe temelia casei. 21 (Trs) Țintă cu cap de metal (lucitor), care se bate ca ornament pe șerpare. 22 (Reg) Copcă mare făcută în gheață. 23 Adâncitură a închizătorului armelor de vânătoare, în care este înșurubat percutorul. 24 (Mdv) Tumoare osoasă care se dezvoltă pe falangele cabalinelor (și bovinelor), mai ales la cele de tracțiune sau călărie, provocându-le adeseori șchiopătare. 25 (Reg) Mămăligă cu brânză, făcută în formă sferică.

SCOICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluște care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenușii, care formează scheletul extern al animalului. ◊ Scoică de râu = gen de scoici comestibile care trăiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); moluscă din acest gen. Scoică de baltă (sau de lac) = gen de scoici comestibile care trăiesc de obicei în mâlul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta); moluscă din acest gen. Scoică de mărgăritar (sau de perle de mare) = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperiș (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică (1) sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. 4. Excrescență osoasă care se formează pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. 5. (La armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înșurubat percutorul. – Din sl. skolika.

SCOICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de animale din încrengătura moluștelor (clasa lamelibranhiatelor), cu corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase de culoare cenușie, care formează scheletul extern al animalului. Prin iaz se află raci și scoici și pește. CONTEMPORANUL, II 910. ◊ (Poetic) Scoicile Ascultă ce spune răchiților vîntul. BENIUC, V. 99. ◊ Compuse: scoică-de-rîu = scoică cu valva brun-verzuie, alungită și groasă, care trăiește în rîuri, pe sub maluri adînci (Unio pictorum); scoică-de-baltă = scoică mai mare decît cea de rîu, care trăiește în nămolul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta cygnea); scoică-de-mărgăritar = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle ce se formează în diverse organe prin depunerea unor pături de sidef împrejurul unui corp străin (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1). Dar în vreme ce căuta stridii au găsit o scoică mare, care i-au slujit în loc de sapă. DRĂGHICI, R. 52. ◊ Fig. Aceste suflete strînse la un loc în scoica asta zbuciumată de valuri. BART, S. M. 17. ♦ Cochilie de melc. ♦ Obiect de forma scheletului calcaros al scoicii (1). 3. Acoperiș mic, în formă de evantai, de obicei de sticlă, deasupra unei platforme, a unei scări de intrare etc.; marchiză. [Avea] scară de marmoră roșie, apărată sus de o uriașă scoică de sticlă lucitoare. REBREANU, R. I 18. 4. Excrescență osoasă care se formează uneori pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. Cal bolnav de scoici. 5. (La armele de vînătoare) Adîncitura închizătorului în care este înșurubată matrița percutorului. – Pl. și: (învechit) scoice (NEGRUZZI, S. II 129).

SCOICĂ ~ci f. 1) Moluscă cu corpul moale, închis într-o cochilie calcaroasă. ◊ ~-de-râu, ~-de-baltă scoici dulcicole de talie mică, comestibile. ~-de-mărgăritar scoică marină exotică în care se formează perle. 2) Înveliș protector calcaros al acestei moluște; cochilie. 3) fig. Obiect asemănător cu acest înveliș. 4) Căsa calcaroasă a melcului. 5) Acoperiș mic sub formă de streașină construit deasupra intrării într-o clădire; marchiză. 6) Excrescență cornoasă ce apare uneori pe chișița sau pe copita calului. /<sl. skolika

scoică f. 1. mic animal ce locuiește într’un înveliș dur și calcaros: scoică de mare, stridie; 2. umflarea unghiilor la cai. [Slav. SKOLIKA].

scóĭcă f., pl. ĭ. (vsl. skolika, bg. skoĭka, scoĭcă). Învăliș dur calcaros de forma unuĭ capac scobit opus altuĭa asemenea în care trăĭesc unele molusce, ca stridiile, midiile ș.a. (V. culbec, melc). Unflarea copitelor la caĭ.

scaucă sf vz scoică

zguoică sf vz scoică

scoică s. f., g.-d. art. scoicii; pl. scoici

scoică s. f., g.-d. art. scoicii; pl. scoici

scoică s. f., g.-d. art. scoicii; pl. scoici

SCOICĂ s. v. auriculă, pavilionul urechii, ureche.

SCOICĂ s. (ZOOL.) 1. bivalvă, lamelibranhiat. (Mâncare de ~i.) 2. scoică de baltă (Anodonta) = anodontă, scoică de lac; scoică de lac v. scoică de baltă. 3. v. cochilie.

SCOICĂ s. (ZOOL.) 1. bivalvă, lamelibranhiat. (Mîncare de ~i.) 2. scoică de baltă (Anodonta) = anodontă, scoică de lac; scoică de lac (Anodontă) = anodontă, scoică de baltă. 3. cochilie. (Un șirag din ~i.)

scoică s. v. AURICULĂ. PAVILIONUL URECHII. URECHE.

SCOICĂ DE MARE s. v. stridie.

scoică de mare s. v. STRIDIE.

scoică (-ci), s. f. – 1. Specie de moluște, cochilie. – 2. Os mort, tumoare pe tendon. – 3. Ureche, pavilion al urechii. – 4. Țintă cu cap de metal strălucitor, drept ornament. Sl. skolĭka (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 332; Conev 53), cf. bg., pol. skojka, sb., cr., slov. skoljka.

scoică, scoici s.f vulvă.

scoică cu păr expr. vulvă; vagin.